Dinamo a ratat din nou victoria, iar jucătorii resimt presiunea unui start sub așteptări.
Dinamo București a remizat din nou, de această dată 0-0 pe teren propriu cu FC Botoșani, iar nemulțumirea se citește clar în declarațiile jucătorilor. Cătălin Cîrjan și Raul Opruț au vorbit deschis despre frustrarea resimțită după un nou meci în care „câinii” nu au reușit să concretizeze ocaziile create.
„Nu e foarte ușor pe căldura asta, dar nu e o scuză pentru acest egal. Un rezultat dezamăgitor. Am avut ocazii, dar n-am avut prospețime. Ne-a lipsit șansa azi.
Dezamăgirea e mare când te bucuri, iar apoi, după VAR, afli că nu e gol. Două puncte în două meciuri e foarte puțin. Trebuie să câștigăm meciuri, avem nevoie de puncte.
Nu am căzut fizic, asta a fost”, a spus Cătălin Cîrjan, care a fost unul dintre cei mai activi jucători ai partidei. Mijlocașul de 22 de ani a lovit bara în prima repriză, iar un gol i-a fost anulat de VAR în minutul 57.
Gazon ars și probleme în ultimii 30 de metri
Cîrjan a făcut referire și la starea gazonului de pe „Arcul de Triumf”, afectat vizibil de temperaturile extreme din ultimele zile:
„Revenirea pe Arcul de Triumf a fost frumoasă, fanii au fost incredibili, ca de fiecare dată. Ne simțim bine aici. Dar gazonul a fost slab, mai ales în careuri.
Trebuie să putem juca. Singura noastră problemă este în ultimii 30 de metri: avem ocazii, dar nu înscriem”, a concluzionat mijlocașul dinamovist.
Raul Opruț, fundașul de 27 de ani transferat în această vară, a avut și el un discurs realist, în care a subliniat lipsa eficienței în fața porții:
„E un mix de emoții. Ne-a lipsit golul, dar am făcut un meci bun. Per total, ca joc, în ambele etape, n-am arătat rău. Doar rezultatele sunt o problemă și ultimele 20-30 de minute, când n-am avut ritm.
Cei noi mai au nevoie de timp, încet-încet se integrează și va fi bine. Sper ca la Galați să vină prima victorie. Va fi greu, dar vrem toate punctele.
Joci bine una, două, trei, patru etape, dar trebuie să iei punctele, ca să poți sta mai liniștit mai târziu. Nu sunt mulțumit cu două puncte în aceste două etape”, a declarat Opruț, care a jucat din nou în flancul stâng al apărării.
După două etape, Dinamo ocupă locul 10 în Superliga, cu două puncte, la egalitate cu FC Botoșani, aflată pe poziția 11. Etapa viitoare, „câinii” se vor deplasa la Galați, pentru duelul cu nou-promovata Oțelul, unde presiunea va fi cu siguranță și mai mare.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!