7 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăInternaționalUn înalt oficial iranian vrea reluarea legăturilor diplomatice dintre Iran și Arabia...

Un înalt oficial iranian vrea reluarea legăturilor diplomatice dintre Iran și Arabia Saudită

Un oficial iranian de rang înalt a propus, miercuri seară, reluarea relaţiilor diplomatice între Iran şi Arabia Saudită, două puteri regionale rivale, informează agenţia semioficială ISNA, citată de Reuters.

„Suntem vecini cu Arabia Saudită şi trebuie să coexistăm. Ambasadele celor două ţări trebuie redeschise, pentru a ne rezolva problemele într-un mod mai bun”, a declarat Ali Akbar Velayati, consilier al liderului suprem iranian, ayattollahul Ali Khamenei, potrivit stiripesurse.ro.

Un înalt oficial iranian vrea reluarea relațiilor diplomatice dintre Iran și Arabia Saudită, după suspendarea lor în 2016

Iranul, stat cu populaţie preponderent şiită, şi Arabia Saudită, un regat majoritar sunnit, au suspendat relaţiile diplomatice directe în 2016, după un atac asupra Ambasadei saudite din Teheran. Cele două puteri regionale rivale au avut în ultimul an unele contacte în efortul de restabilire a relaţiilor diplomatice şi de soluţionare a unor dispute regionale.

Iranul şi Arabia Saudită susţin grupuri beligerante adverse în conflictele din Siria şi Yemen şi sunt în concurenţă pentru exercitarea influenţei în Orientul Mijllociu extins.

Departamentul de Stat: SUA vor fi cu ochii pe Iran pe fondul analizei relației cu Arabia Saudită

Administrația Biden a SUA nu își va lua ochii de la amenințarea reprezentată de Iran, în timp ce analizează relația Washingtonului cu Arabia Saudită după decizia OPEC+ de a reduce producția de petrol, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, marți (11 octombrie).

Price a fost întrebat la o ședință de informare cum ar putea Statele Unite să-și îndeplinească angajamentul președintelui Joe Biden de a-și recalibra relația cu Arabia Saudită fără a aduce beneficii adversarului său regional, Iranul.

„Nu ne vom lua ochii de la amenințarea pe care Iranul o reprezintă nu numai pentru regiune, ci, în anumite privințe, dincolo de regiune”, a spus Price.

Anterior, purtătorul de cuvânt al Securității Naționale a Casei Albe, John Kirby, a declarat reporterilor că președintele Joe Biden consideră că Statele Unite ar trebui să își revizuiască relația cu Arabia Saudită după decizia OPEC+ de a reduce producția de petrol și este dispus să discute preocupările parlamentarilor cu privire la relația bilaterală.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Aterizare de urgență a unui avion al companiei Swiss ce zbura de la București la Zurich. Fumul a ajuns în cabină

Un avion al companiei aeriene elveţiene Swiss, care zbura între Bucureşti şi Zurich, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă luni la Graz, în...

Călin Georgescu amenință noul Guvern și pe Klaus Iohannis: Veți regreta orice decizie luată împotriva poporului

Georgescu a calificat actuala conducere drept o „haită politică” care a instaurat un guvern „ilegitim” Călin Georgescu, fost candidat la președinție, a lansat o serie...

Regula U21, mai eficientă ca niciodată. Premieră absolută în Superliga după 8 ani de la implementare

Pentru prima dată de la introducerea regulii U21 în 2016, fiecare etapă din Superliga României a sezonului 2024/2025 a înregistrat cel puțin un marcator...
Ultima oră
Pe aceeași temă