15.9 C
București
vineri, 12 iunie 2026
AcasăInternaționalUn bărbat având o armă ofensivă chiar în apropierea Palatului Buckingham a...

Un bărbat având o armă ofensivă chiar în apropierea Palatului Buckingham a fost arestat marți seara

Un bărbat „suspectat că deţine o armă ofensivă”, care s-a apropiat de porţile Palatului Buckingham şi a aruncat apoi în parc ceea ce se presupune a fi nişte cartuşe, a fost arestat marţi seara, potrivit informaţiilor furnizate de poliţia londoneză, transmite AFP.

„Un perimetru de securitate a fost stabilit după ce asupra bărbatului a fost găsită o pungă suspectă. Specialiştii s-au deplasat la faţa locului şi, în urma unei evaluări, s-a efectuat o explozie controlată, ca măsură de precauţie”, au adăugat poliţiştii într-un comunicat, precizând că nu au fost semnalate împuşcături şi niciun agent de poliţie sau persoană din public nu a fost răniţi”, potrivit agerpres.ro.

Incidentul, produs în jurul orei locale 19.00 (18:00 GMT), a avut loc cu câteva zile înaintea încoronării regelui Charles al III-lea. 

Piatra istorică Scone părăsește Scoția pentru încoronarea Regelui Charles al III-lea

Piatra istorică Scone, vechea piatră de încoronare pe care monarhii din Marea Britanie au fost încoronați de secole, a părăsit Scoția spre Londra, cu măsuri de securitate strictă înainte de încoronarea Regelui Charles al III-lea.

Cunoscută și ca Piatra Destinului și considerată un simbol sacru și istoric al monarhiei și națiunii Scoției, este mutată din casa sa permanentă de la Castelul Edinburgh pentru prima dată în mai bine de 25 de ani, a spus Historic Environment Scotland (HES), conform Reuters.

Piatra istorică Scone a fost dusă din Scoția la Londra pentru încoronarea Regelui Charles al III-lea, cu ajutorul premierului scoțian Humza Yousaf

Aceasta a fost scoasă din castel joi (27 aprilie) într-o procesiune ceremonială la care a fost implicat primul ministru al Scoției, Humza Yousaf, în rolul său de păstrător al Marelui Sigiliu al Scoției.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Au fost conduși, dar au întors scorul! Coreea de Sud începe Mondialul cu o victorie spectaculoasă

Coreea de Sud a debutat cu succes la Campionatul Mondial 2026, după ce a învins Cehia cu scorul de 2-1 în al doilea meci...

Tot mai mulți minori intră pe piața muncii: aplicările pentru joburi cresc cu 25% într-un an

Cele mai multe aplicări sunt direcționate către locuri de muncă din retail, urmate de turism și industria alimentarăPiața muncii din România înregistrează o tendință...

Bere mai ieftină la Mondial! Decizia surprinzătoare luată de președintele Ecuadorului

Daniel Noboa a anunțat eliminarea temporară a taxei speciale pe consum pentru băuturile alcoolice pe durata Campionatului Mondial de fotbal.Președintele Ecuadorului, Daniel Noboa, a...
Ultima oră
Pe aceeași temă