19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăȘtirile zileiUn bărbat a fost arestat preventiv în cazul crimei comise la Brăila

Un bărbat a fost arestat preventiv în cazul crimei comise la Brăila

Bărbatul a fost ridicat de acasă încă din noaptea de duminică spre luni, la câteva ore după ce un brăilean de 41 de ani a fost găsit înjunghiat mortal pe stradă. Suspectul în vârstă de 37 de ani a fost audiat mai multe ore, iar ulterior a fost arestat pentru 30 de zile, pentru omor.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Brăila, el a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al instituţiei.

În continuare, poliţiştii brăileni fac cercetări întrucât principalul suspect ar fi fost însoţit în momentul crimei de încă doi bărbaţi.

Duminică seară, un bărbat, cunoscut al lumii interlope, a fost înjunghiat pe stradă, în faţa unei case din cartierul Brăiliţa.  Proprietatul locuinţei este cel care a sunat la 112 şi a anunţat evenimentul. Omul a ieşit din curte şi, iniţial, a crezut că bărbatul căzut la pământ este beat. Până la urmă, s-a apropiat de el şi atunci a observat că era mort.

În urma cercetărilor, poliţiştii au descoperit că duminică seară, în jurul orei 6 si jumătate, victima atacului fusese implicată într-un scandal, într-o curte din Brăila, unde fuseseră chemaţi poliţişti care să calmeze spiritele. Atât victima, cât şi o altă persoană – cel mai probabil agresorul – au fost amendaţi pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, însă sancţiunea nu i-a calmat pe scandalagii, iar crima s-a produs trei ore mai târziu.

Bârbatul ucis se numea Mihai Stănică, zis Budală, avea 41 de ani, 2 copii şi muncea cu ziua.

Cele mai citite

VIDEO. Marco Reus părăsește echipa unde a petrecut 12 ani

Marco Reus, în vârstă de 34 de ani, se pregătește să părăsească Borussia Dortmund la finalul acestui sezon, după o colaborare de 12 ani...

Un bărbat s-a aruncat în fața trenului în Sâmbăta Mare

Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat, astăzi, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie...

Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim pe Otopeni. Cum va fi împărțită

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seara de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi...
Ultima oră
Pe aceeași temă