Selecționerul este monitorizat permanent la Spitalul Universitar, iar FRF analizează scenarii de rezervă
Starea de sănătate a lui Mircea Lucescu (80 de ani) rămâne fragilă, în ciuda mesajului de calmare transmis marți de Federația Română de Fotbal. Surse apropiate forului de la Casa Fotbalului susțin că președintele Răzvan Burleanu și directorul tehnic Mihai Stoichiță urmează să-l viziteze personal pe selecționer la Spitalul Universitar din București, pentru a discuta cu medicii despre evoluția tratamentului.
În interiorul Federației s-au purtat deja discuții despre un plan alternativ pentru banca tehnică a naționalei, în cazul în care starea lui Mircea Lucescu nu îi va permite să conducă echipa în barajul pentru Cupa Mondială din martie.
Situația medicală rămâne complicată
Potrivit informațiilor obținute miercuri dimineață, Mircea Lucescu este monitorizat permanent, 24 de ore din 24, de o echipă medicală multidisciplinară. Selecționerul este supus zilnic unor controale cardiologice și tratamente adaptate stării sale generale, medicii vorbind despre o afecțiune complexă, ce necesită supraveghere atentă și ajustări frecvente ale terapiei.
În paralel, oficialii FRF evaluează mai multe scenarii pentru perioada următoare, întrucât barajul cu Turcia, programat la sfârșitul lunii martie, se apropie rapid.
FRF nu are încă un plan final
Deocamdată, nu a fost conturat un nume concret pentru o eventuală înlocuire, iar opiniile din cadrul Federației sunt împărțite. Unele surse susțin că o decizie ar putea fi anunțată în următoarele săptămâni, în funcție de verdictul medicilor, în timp ce altele cred că FRF ar putea merge „la risc”, păstrându-l pe Mircea Lucescu în funcție până aproape de meciul cu Turcia.
Printre variantele analizate s-ar afla și numirea unui selecționer interimar, doar pentru cele două partide de baraj, urmând ca o decizie definitivă privind banca tehnică să fie luată ulterior.
Pentru moment, prioritatea absolută a Federației rămâne sănătatea lui Mircea Lucescu, iar toate deciziile sportive sunt suspendate până la un diagnostic complet și o prognoză clară privind capacitatea selecționerului de a reveni la muncă.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!