Uniunea Europeană este mai bine pregătită pentru eventuale amenințări militare decât înaintea invaziei ruse asupra Ucrainei, însă obiectivul de a atinge un nivel complet de pregătire pentru apărare până în 2030 rămâne dificil de realizat.
Principalele obstacole sunt dependența de Statele Unite și lipsa unei coordonări suficiente între sistemele naționale de apărare, potrivit unui raport al Curții Europene de Conturi (CCE).
Marek Opioła, membru al CCE și coordonator al analizei, avertizează că mai sunt probleme importante de rezolvat.
„Atingerea pregătirii de apărare în UE până în 2030 rămâne o provocare. Există încă dificultăți majore, precum sistemele naționale fragmentate sau blocajele industriale. De asemenea, ne bazăm în continuare pe Statele Unite”.
El consideră că UE „încă să înregistreze progrese majore” dacă statele membre majorează rapid investițiile în apărare și cresc producția de muniție.
Cheltuielile militare au crescut cu 79%
Între 2020 și 2025, statele membre au majorat cu 79% cheltuielile pentru apărare. Creșterea a venit pe fondul deteriorării situației de securitate din Europa și al presiunilor pentru respectarea obiectivelor NATO.
UE a reușit să își îndeplinească în noiembrie 2024 angajamentul de a furniza Ucrainei un milion de cartușe, însă cu opt luni peste termenul stabilit.
CCE apreciază că pregătirea pentru apărare presupune „deținerea autonomiei strategice” și „capacitatea de a susține în mod independent un război de intensitate ridicată”.
Europa cumpără în continuare masiv echipamente din SUA
Fragmentarea industriei europene de apărare și „cooperarea insuficientă” dintre guverne pot duce la suprapuneri ale investițiilor și la menținerea unor lipsuri în ceea ce privește capacitățile militare.
Dependența de furnizorii din afara UE rămâne, de asemenea, ridicată. Între februarie 2022 și iunie 2023, 78% dintre achizițiile de apărare ale statelor membre au provenit din afara blocului comunitar. Statele Unite au reprezentat singure 63% din total.
CCE apreciază că această situație poate fi explicată prin nevoia urgentă de echipamente după invazia rusă. Raportul indică însă „primele semne de îmbunătățire a situației respective”, deși lipsa unor date complete limitează evaluarea progresului.
Ucraina cere o excepție pentru rachetele Patriot
Ucraina a solicitat recent o derogare de la regulile europene „Buy European”, pentru a putea cumpăra rachete interceptoare Patriot produse în Statele Unite. Kievul dorește să folosească în acest scop o parte din împrumutul european de 90 de miliarde de euro.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a confirmat că Ucraina solicită finanțare „în valoare de câteva miliarde de euro” pentru apărarea aeriană, inclusiv pentru sistemele Patriot.
Comisia Europeană a precizat că achiziția ar necesita o derogare de la regulile care impun o pondere majoritară a conținutului european în echipamentele cumpărate prin acest mecanism.
„Decizia finală aparține statelor membre și, desigur, speranța noastră este ca aceasta să fie acordată în curând”, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei.
CCE consideră că achizițiile din afara UE pot fi justificate atunci când există urgențe, însă statele membre ar trebui să aibă, în paralel, un plan pentru dezvoltarea pe termen lung a capacităților critice în Europa.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.