Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a anunțat luni că a reținut mai multe persoane, inclusiv un adolescent, acuzate că ar fi acționat ca „informatori” ai Rusiei, oferind Moscovei informații pentru direcționarea atacurilor asupra teritoriului ucrainean, scrie AFP.
Ucraina reține șase presupuși informatori ai Rusiei
Potrivit autorităților, a fost descoperită o rețea formată din cinci „agenți” tineri, cu vârste între 16 și 23 de ani, activi în mai multe regiuni. Printre ei se numără un student din Zaporijjea, prietena acestuia și partenerul ei, precum și doi frați din Harkov.
După recrutarea de la distanță, aceștia au primit misiunea de a furniza coordonatele unor obiective militare ucrainene. Conform SBU, indivizii plasau mașini dotate cu camere video în apropierea țintelor potențiale pentru a colecta informații.
CITEȘTE ȘI – Macron spune că nu a fost pălmuit de soție, în ciuda imaginilor video: „Toate astea sunt niște prostii”
Toți cei implicați riscă închisoare pe viață pentru trădare. În plus, SBU a mai reținut un al șaselea suspect, un bărbat de 57 de ani din regiunea Mykolaiv, acuzat că ar fi ajutat forțele ruse să identifice poziții ale trupelor ucrainene.
Anunțul are loc pe fondul intensificării atacurilor rusești, care au provocat moartea a 13 persoane în weekend, în contextul unui conflict ce durează de peste trei ani.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!