Rusia a lansat asupra Ucrainei în luna martie un număr record de drone cu rază lungă de acțiune de la începutul războiului, potrivit unei analize realizate joi de AFP în baza datelor furnizate de Kiev, în contextul în care discuțiile destinate să pună capăt conflictului au fost întrerupte de războiul din Orientul Mijlociu, transmite Euronews.
Forțele ruse au lansat 6.462 de drone cu rază lungă, cu 28% mai mult decât în februarie, conform unei compilații a datelor furnizate zilnic de Forțele aeriene ucrainene. Acest număr include în special un atac fără precedent în data de 24 martie, cu aproape 1.000 de drone lansate în decurs de 24 de ore.
În schimb, numărul rachetelor lansate de Rusia asupra Ucrainei s-a diminuat în martie comparativ cu februarie, 138 față de 288 în luna precedentă.
Aceste raiduri s-au soldat cu numeroase victime civile, inclusiv departe de linia frontului, unde trupele Kievului și Moscovei se confruntă de la începutul invaziei ruse în februarie 2022, în pofida faptului că armata ucraineană a interceptat 90% din dronele și rachetele lansate de ruși.
Rusia a vizat în special Ucraina într-un atac de o amploare fără precedent pe 24 martie – cu aproape 1.000 de drone în 24 de ore, dintre care 556 lansate în timpul zilei -, care a făcut opt morți și zeci de răniți.
Câteva drone s-au abătut atunci, în plină zi, asupra centrului istoric al orașului Lvov (vest), inclus în patrimoniul mondial al UNESCO.
Rusia susține că nu vizează niciodată ținte civile, ci numai infrastructuri militaro-industriale.
Un nou atac de mare amploare cu drone a avut loc miercuri, cu 700 de drone lansate în 24 de ore, dintre care peste 360 în timpul zilei, la o zi după ce Rusia a respins o propunere de armistițiu pascal avansată de președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
‘Loviturile vizează exclusiv instalații civile’, a denunțat pe platforma X președintele ucrainean Volodimir Zelenski, apreciind că aceasta ilustrează ‘răspunsul Rusiei la eforturile diplomatice’ ale Kievului.
Zelenski reafirmă disponibilitatea SUA pentru „garanții de securitate” date Ucrainei după război
Procesul de negocieri cu mediere americană între Kiev și Moscova, destinat să pună capăt celui mai sângeros conflict în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial, a fost suspendat ca urmare a declanșării războiului din Orientul Mijlociu la sfârșitul lunii februarie, care captează întreaga atenție a SUA.
Președintele ucrainean a afirmat miercuri că a purtat discuții ‘pozitive’ prin videoconferință cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, cu senatorul Lindsey Graham și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.
‘Am convenit asupra consolidării garanțiilor de securitate‘ după încheierea conflictului, a afirmat președintele ucrainean.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!