21.6 C
București
luni, 29 aprilie 2024
AcasăInternaționalTurcia nu se înțelege cu Israelul pentru a parașuta ajutoare în Gaza

Turcia nu se înțelege cu Israelul pentru a parașuta ajutoare în Gaza

Turcia a declarat luni că Israelul i-a blocat cererea de a paraşuta ajutoare pentru populaţia din Gaza şi a anunţat că a decis să răspundă cu “o serie de măsuri noi” împotriva acestei ţări, relatează AFP, preluat de agerpres.ro.

Ca şi alte ţări, forţele aeriene turce au dorit să participe la o operaţiune de ajutor umanitar cu avioane cargo.

“Astăzi am aflat că cererea noastră, care a fost salutată de autorităţile iordaniene, a fost respinsă de Israel. Nu există nicio scuză pentru ca Israelul să blocheze încercarea noastră de a paraşuta ajutoare pentru populaţia înfometată din Gaza”, a declarat ministrul turc de externe Hakan Fidan.

“Am decis să luam o serie de noi măsuri împotriva Israelului”, a adăugat el, precizând că acestea vor fi anunţate de instituţiile abilitate.

Fidan a spus că represaliile aprobate de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, un susţinător ferm al cauzei palestiniene, vor fi aplicate “pas cu pas” şi “fără nicio întârziere”.

“Aceste măsuri vor fi în vigoare până când Israelul va declara un armistiţiu şi va permite ca ajutoarele umanitar să sosească neîntrerupt în Gaza”, a precizat ministrul turc.

Preşedintele turc Erdogan a devenit un critic important al războiului dus de Israel în Gaza.

Războiul a fost declanşat pe 7 octombrie, când comandouri ale Hamas au lansat un atac fără precedent în sudul Israelului, soldat cu moartea a 1.170 de persoane, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ difuzat de AFP pe baza datelor oficiale israeliene.

Peste 250 de persoane au fost răpite şi 129 sunt în continuare reţinute în Fâşia Gaza, dintre care 34 au murit potrivit responsabililor israelieni. Drept represalii, Israelul a promis că va distruge Hamas, pe care, împreună cu Statele Unite şi Uniunea Europeană, o consideră o organizaţie teroristă, şi a lansat intense bombardamente asupra teritoriului palestinian.

Turcia face apel la SUA să-și folosească influența pentru a opri atacurile israeliene în Gaza

Ministrul turc de externe Hakan Fidan i-a cerut omologului său american Antony Blinken, într-un apel adresat Washingtonului, să își folosească influența asupra Israelului pentru a opri atacurile israeliene asupra Gaza și Cisiordaniei, a declarat o sursă diplomatică turcă, potrivit Reuters.

Turcia, care susține o soluție cu două state la conflictul vechi de zeci de ani, a criticat dur Israelul, cerând o încetare totală a focului și ca liderii israelieni să fie judecați în instanțe internaționale pentru crime de război. De altfel, a criticat sprijinul occidental pentru Israel.

Washingtonul, cel mai apropiat aliat al Israelului, a declarat în repetate rânduri că susține dreptul Israelului de a se apăra după ravagiile transfrontaliere ale militanților Hamas din 7 octombrie, dar a intensificat apelurile către Israel pentru a acționa cu reținere în campania sa, care a ucis aproape 19.000 de persoane, potrivit oficialilor din domeniul sănătății din Gaza, și a distrus o mare parte din Fâșia Gaza.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Ce poți face în cea mai lungă vacanță școlară?

În perioada de dinaintea celei mai lungi vacanțe școlare din ultimele Sărbători de Paști, părinții au luat cu asalt agențiile de turism pentru a-i...

Peste 7.000 de kilograme de carne de miel cu prețul începând de la 34,99 lei/ kg vor fi livrate online de Freshful

Sărbătorile sunt un prilej perfect pentru a petrece timp în familie, iar preparatele tradiționale sunt la mare căutare. Rețetele de ciorbă de miel, tocăniță...
Ultima oră
Pe aceeași temă