Turcia a anunțat luni achiziția a 20 de avioane Eurofighter Typhoon de la Marea Britanie, într-o tranzacție evaluată la 8 miliarde de lire sterline (aproximativ 10,7 miliarde de dolari), potrivit Reuters.
Anunțul a fost făcut în timpul vizitei premierului britanic Keir Starmer la Ankara, prima de la preluarea mandatului.
Oficialul britanic a semnat acordul alături de președintele Recep Tayyip Erdogan, declarând că este vorba despre „un moment istoric”.
Erdogan a precizat că în urma contractului ar putea urma noi proiecte comune în industria de apărare, menite să întărească cooperarea dintre cele două țări.
Turcia vizează și alte 24 de avioane din Golf
Ministerul turc al Apărării a anunțat, separat, că Ankara intenționează să achiziționeze încă 12 avioane Typhoon din Oman și 12 din Qatar, pentru a-și completa flota aeriană.
Potrivit Reuters, Turcia ar urma să primească aceste aparate – unele deja utilizate – pentru a răspunde nevoilor imediate, urmând ca livrările din Marea Britanie să înceapă în anul 2030.
Premierul Keir Starmer a precizat că înțelegerea include opțiunea extinderii achiziției, în funcție de necesitățile Turciei.
Critici privind costul uriaș al contractului
Deși acordul este văzut ca un pas strategic pentru modernizarea flotei turce, unii analiști susțin că prețul este exagerat.
Analistul militar din Istanbul Burak Yildirim a declarat că suma este „scandalos de mare” și „fără precedent”, chiar dacă include muniție, piese de schimb și instruire.
„Vând avioane la prețul unei fregate. Acest acord este o fraudă evidentă. Nu poţi avea un avion de luptă pentru 400 de milioane de lire sterline; ei vând un avion la preţul a patru”, a comentat Yildirim.
Părțile nu au oferit detalii suplimentare despre componentele incluse în valoarea totală a contractului.
Turcia își reface flota militară
Acordul face parte dintr-un plan amplu de modernizare a forțelor aeriene turce, după ce negocierile pentru achiziția de avioane F-35 din SUA au fost blocate.
În prezent, Ankara se bazează în principal pe avioane F-16 și caută să reducă decalajul tehnologic față de alte puteri regionale, precum Israelul, care dispune de sute de aparate F-15, F-16 și F-35.
Turcia a încheiat anul trecut un alt acord, în valoare de 7 miliarde de dolari, cu Washingtonul, pentru 40 de avioane F-16 – contract care se confruntă cu întârzieri.
Între timp, autoritățile turce speră ca noul avion de vânătoare autohton, KAAN, să fie operațional în următorii ani.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.
