15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăȘtirile zileiTurcan a fost prinsă din nou fără mască. Un apropiat de al...

Turcan a fost prinsă din nou fără mască. Un apropiat de al ei are Covid

Raluca Turcan este președintele organizației PNL Sibiu, iar în weekend a participat la un eveniment la Tălmaciu, alături de mai mulți liberali din județ, unde a fost fotografiată fără mască de protecție.

Nici președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, nu poartă mască.

La eveniment a participat și administratorul județului Sibiu, Adrian Bibu, candidat din partea PNL, în 2020, la funcția de primar al orașului. Luni, el a aflat că are COVID-19 și se află în spital, sub supraveghere.

Ministrul Raluca Turcan a declarat, miercuri seara, pentru MEDIAFAX, că participarea la evenimentul de la Tălmaciu a avut loc cu condiția prezentării unui test antigen.

„Condiția pentru participarea la acțiunea de împădurire a fost ca fiecare participant să facă un test antigen. De asemenea, la locația din aer liber au fost disponibile măști si dezinfectanți. Cea mai apropiata localitate se afla la 6 km, unde rata de infectare era de 0,33”, spune Turcan.

Ministrul adaugă că fotografiile care apar pe pagina de Facebook a PNL Sibiu nu sunt reprezentative pentru cele aproximativ 5 ore petrecute în aer liber.

„Distanțarea a fost în general respectată, iar măștile au fost purtate, cu puține excepții, de regulă când se făceau fotografii, se servea masa sau când se consumau băuturi răcoritoare”, a precizat Raluca Turcan.

 Într-o fotografie de anul trecut cu Ludovic Orban, premier la acel moment, doamna Turcan apărea tot fără mască. Atunci, s-au plătit două amenzi în cuantum de 3.000 lei pentru fumat și nepurtarea măștii în spații închise.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 773: SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde dolari pentru Kiev. VIDEO

Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, a anunţat o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă