22 C
București
sâmbătă, 6 iunie 2026
AcasăSocialAdministrațieTunelul Mureni, străpuns complet: un pas important în modernizarea căii ferate Brașov–Sighișoara

Tunelul Mureni, străpuns complet: un pas important în modernizarea căii ferate Brașov–Sighișoara

În continuare, constructorii vor turna căptușeala interioară, vor instala echipamentele tehnice și vor realiza finisajele

Lucrările la Tunelul Mureni, una dintre cele mai importante structuri de pe linia feroviară Brașov–Sighișoara, au ajuns la un moment-cheie: finalizarea străpungerii. Tunelul, parte din Coridorul european Rin–Dunăre, este proiectat pentru trenuri care vor putea circula cu până la 160 de kilometri pe oră.

Potrivit Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, Tunelul Mureni are o lungime totală de 740,44 metri și este construit între halta Mureni și stația Vânători, în județul Mureș. Structura este alcătuită dintr-o secțiune naturală de 590 de metri și două tranșee de acces, una de 69,74 metri la intrare și alta de 80,70 metri la ieșire.

Tunelul este realizat cu cale dublă, folosind Metoda Austriacă Nouă (NATM), o tehnologie care asigură monitorizarea constantă a stabilității terenului și a comportamentului căptușelii.

Etapa finalizată a inclus consolidarea terenului cu ancore și drenaje, excavarea controlată a tunelului, aplicarea betonului torcretat și montarea sistemelor de drenaj și hidroizolație. În continuare, constructorii vor turna căptușeala interioară, vor instala echipamentele tehnice și vor realiza finisajele.

Tunelul respectă normele europene privind siguranța feroviară (STI 2008/163/CE) și este dotat cu ieșiri laterale de urgență, balustrade, iluminat de siguranță și o căptușeală ignifugă obținută prin utilizarea fibrelor de polipropilenă.

Proiectul face parte din programul „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov–Simeria, componentă a Coridorului Rin–Dunăre”, pe tronsonul Brașov–Sighișoara, subsecțiunea Cața–Sighișoara. Lucrările sunt derulate de asocierea RailWORKS – formată din Alstom Transport, Aktor, Arcada Company și Euro Construct Trading 98 – sub coordonarea Companiei CFR SA.

Finalizarea străpungerii Tunelului Mureni marchează un pas esențial în modernizarea infrastructurii feroviare românești, un proiect menit să reducă semnificativ timpii de călătorie și să alinieze transportul feroviar național la standardele europene.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Condamnări în cazul furtului Coifului de la Coțofenești: pedepse de 47 de luni de închisoare

Un tribunal din Țările de Jos a decis condamnarea celor trei bărbați implicați în furtul Coifului de la Coțofenești și al unor brățări dacice...

Cutremur în sistemul bancar: amenzi de 800 de milioane de euro pregătite pentru băncile suspectate că au influențat ROBOR

Ancheta, începută în 2022, vizează suspiciuni privind o posibilă coordonare între instituțiile bancare participante la stabilirea ROBORConsiliul Concurenței pregătește sancțiuni fără precedent pentru zece...

Nicușor Dan: Responsabilă pentru aceste incidente este Rusia

Președintele României a subliniat că Ucraina este „țara agresată” și că noile tehnologii de război obligă statele din regiune să-și adapteze rapid sistemele de...
Ultima oră
Pe aceeași temă