14.7 C
București
miercuri, 21 octombrie 2026
AcasăInternaționalCriza din UcrainaTrump spune că Rusia ar fi început să cedeze — Ucraina este...

Trump spune că Rusia ar fi început să cedeze — Ucraina este „mulțumită” de negocieri

Președintele american a susținut că anumite „concesii ale Moscovei” includ angajamentul de a opri luptele și renunțarea la ocuparea de noi teritorii, elemente-cheie ale oricărei înțelegeri

Președintele american, Donald Trump a declarat că Moscova face concesii reale în vederea încheierii războiului din Ucraina, iar Kievul este mulțumit de ritmul negocierilor, transmite Sky News. În mod surprinzător, Trump a precizat că termenul-limită anunțat în trecut de Casa Albă, Ziua Recunoștinței, nu mai este relevant, iar vechiul plan de pace în 28 de puncte servea doar ca schiță.

„Facem progrese. Cred că suntem mai aproape decât oricând de un acord”, a spus Trump într-o declarație acordată jurnaliștilor la bordul avionului Air Force One, în drum spre proprietatea sa din Florida. El a adăugat că este dispus să se întâlnească personal cu liderii Moscovei și Kievului, odată ce părțile se apropie de un consens.

Întrebat dacă Ucraina ar trebui să accepte pierderi teritoriale, Trump a avertizat că, „oricum, în câteva luni, Rusia ar putea încerca să ocupe acele regiuni”. În acest context, el a susținut că anumite „concesii ale Moscovei” includ angajamentul de a opri luptele și renunțarea la ocuparea de noi teritorii, elemente-cheie ale oricărei înțelegeri.

„Termenul meu limită este momentul când totul se va termina. Toată lumea e obosită de război”, a adăugat președintele american, referindu-se la oboseala generală, generată de conflict. Trump a mai informat că negocierile vor continua: emisarul său special, Steve Witkoff, urmează să se întâlnească cu oficiali ruși la Moscova săptămâna viitoare, iar secretarul american al Apărării, Daniel Driscoll, va merge la Kiev pentru noi discuții, în următoarele zile.

Reacția părții ucrainene nu a întârziat: șeful de cabinet al președintelui, Andrii Iermak, a transmis că Ucraina nu va reprezenta niciodată „un obstacol pentru pace” și că este recunoscătoare Statelor Unite pentru sprijinul acordat. „Întâlnirea între președinți va fi pregătită temeinic și prompt din partea noastră”, a asigurat Iermak.

Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Franța se pregătește pentru noi revolte. Premierul promite o mobilizare masivă a poliției

Franța își intensifică măsurile de securitate înaintea unui nou val de proteste, după violențele grave din weekendul trecut.Premierul Sébastien Lecornu a anunțat că forțele...

Ilie Bolojan, mesaj după terminarea mandatului de premier:  Am dovedit că se poate guverna și altfel, fără minciună, cu respect pentru banul public și...

La o zi după învestirea noului Executiv, fostul premier Ilie Bolojan a publicat miercuri un mesaj adresat românilor, în care a vorbit despre mandatul...

Concordia cere trecerea de la promisiuni la rezultate: bugetul pe 2027, primul test pentru Guvern

Noul program de guvernare pentru perioada 2026-2028 preia peste 20 de măsuri propuse de mediul de afaceri, inclusiv eliminarea impozitului minim pe cifra de...
Ultima oră
Pe aceeași temă