Negocierile din Florida s-au încheiat sâmbătă fără un rezultat major, deși delegațiile au catalogat discuțiile drept „constructive”
Președintele american Donald Trump a afirmat duminică seară că Volodimir Zelenski întârzie asumarea acordului de pace propus de Washington, pentru a opri conflictul din Ucraina. Liderul de la Casa Albă a spus că documentul negociat în ultimele trei zile în Florida, este bine primit în echipa ucraineană, însă nu și de președintele Zelenski, potrivit relatărilor Reuters și The Guardian.
„Sunt puțin dezamăgit că Zelenski nu a citit încă propunerea. Oamenii lui o apreciază, dar el nu pare pregătit”, a declarat Trump, sugerând totodată că Rusia ar fi deschisă să discute termenii prezentului plan. În opinia sa, Moscova ar putea accepta condițiile stabilite de partea americană, însă acordul se împotmolește în reticența liderului de la Kiev.
Negocierile din Florida s-au încheiat sâmbătă fără un rezultat major, deși delegațiile au catalogat discuțiile drept „constructive”. În timp ce Washingtonul insistă să avanseze spre un compromis, Zelenski urmează să se întâlnească luni, la Londra, cu premierul britanic Keir Starmer și liderii Franței și Germaniei, pentru a continua consultările diplomatice. Tema principală rămâne conturarea unei formule de pace care să fie acceptabilă pentru ambele părți.
Rusia, care nu a acceptat public planul Casei Albe, a transmis însă prin consilierul Iuri Ușakov că propunerea americană necesită „schimbări radicale”. Totodată, trimișii lui Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, s-au aflat recent la Moscova pentru discuții cu Vladimir Putin, întâlnire în urma căreia nu s-a anunțat nici un progres.
Planul negociat a trecut deja prin mai multe revizuiri de la prima sa prezentare în noiembrie, fiind criticat pentru concesiile considerate prea favorabile Kremlinului. Printre punctele sensibile rămân garanțiile de securitate pentru Ucraina și statutul teritoriilor aflate sub ocupație rusă. Zelenski a confirmat că administrația sa cunoaște condițiile americane și a reiterat că Ucraina va continua negocierile „cu bună-credință”, în speranța unei păci durabile.
Tonul ferm al lui Trump survine în contextul în care administrația de la Washington și-a publicat noua strategie de securitate națională, document ce propune îmbunătățirea relațiilor cu Rusia și critică reticența europeană în susținerea eforturilor de pace. Declarațiile au fost salutate de Kremlin, care consideră direcția diplomatică favorabilă intereselor sale.
Emisarul special al SUA pentru Ucraina, Keith Kellogg, a apreciat recent că procesul de pace se află „pe ultimii metri”, însă a subliniat că două teme, delimitarea teritorială și soarta centralei nucleare Zaporojie, rămân încă fără consens. În timp ce unii consilieri ai lui Trump mențin o linie pro-Kiev, alții par mai receptivi la pozițiile Moscovei.
În paralel, Donald Trump Jr. a acuzat public că Zelenski menține conflictul, pentru a nu-și pierde autoritatea politică, avertizând că SUA ar putea opri sprijinul militar pentru Ucraina, dacă negocierile nu avansează.
Discuțiile continuă, iar încercarea Washingtonului de a forța o ieșire rapidă din război se lovește, deocamdată, de divergențe de abordare și de un climat geopolitic marcat de presiune și neîncredere.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube