Liderul republican a susținut că a preluat o țară „în derivă” și că, la aproape un an de la revenirea sa la putere, este în plin proces de redresare
Donald Trump a folosit un discurs televizat de final de an, difuzat la o oră de maximă audiență, pentru a-și reafirma direcția economică și pentru a relua atacurile frontale la adresa fostului președinte Joe Biden și a imigrației. Liderul republican a susținut că a preluat o țară „în derivă” și că, la aproape un an de la revenirea sa la putere, este în plin proces de redresare, scrie Reuters.
Singurul anunț concret al intervenției a fost acordarea așa-numitelor „dividende ale războinicului”: cecuri în valoare de 1.776 de dolari pentru aproximativ 1,45 milioane de militari americani, suma fiind aleasă simbolic, în trimitere la anul Declarației de Independență a Statelor Unite.
Trump a vorbit despre o relansare economică fără precedent, afirmând că America se îndreaptă spre „un boom cum lumea nu a mai văzut”. În același timp, l-a acuzat pe Joe Biden că i-ar fi lăsat o economie aproape de colaps. Președintele a susținut că prețurile scad rapid, deși a admis că lupta cu inflația nu s-a încheiat complet.
În stilul său caracteristic, Trump a reluat afirmații controversate, lăudându-se că ar fi „rezolvat” opt conflicte armate și invocând investiții de 18.000 de miliarde de dolari atrase în Statele Unite de la revenirea sa la Casa Albă. De asemenea, a reiterat promisiunea privind scăderea drastică a prețurilor medicamentelor, avansând procente imposibile din punct de vedere matematic.
Pe plan intern, președintele a apărat din nou politica protecționistă, descriind taxele vamale drept un instrument esențial, și a reluat atacul asupra sistemului de asigurări de sănătate Obamacare, despre care opoziția democrată avertizează că ar putea duce la creșteri semnificative de costuri pentru populație.
Un capitol consistent al discursului a fost dedicat imigrației. Trump a pus dificultățile economice și sociale pe seama unei „invazii” de imigranți în timpul administrației Biden, susținând că actuala sa politică dură a declanșat un fenomen de „migrație inversă”. El i-a acuzat pe imigranți că ar fi agravat criza locuințelor, ar fi ocupat locuri de muncă și ar fi pus presiune pe sistemul sanitar.
Mesajul optimist al președintelui contrastează însă cu percepția publică. Un sondaj PBS News/NPR/Marist arată că 61% dintre americani consideră că situația economică le este nefavorabilă, procent în creștere față de primăvară. Această stare de spirit alimentează îngrijorări în rândul republicanilor, cu mai puțin de un an înaintea alegerilor legislative de la jumătatea mandatului.
În ciuda criticilor, Trump își continuă ofensiva politică, urmând să participe la noi mitinguri electorale. Frustrat de sondaje, el insistă că economia merge mai bine decât cred americanii, în timp ce consilierii săi cer răbdare, susținând că efectele investițiilor și ale politicilor actuale vor deveni vizibile în lunile următoare.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube