Evryo Group controlează Distribuție Energie Oltenia, unul dintre principalii operatori de distribuție a energiei electrice din România
Fondul de investiții Macquarie Asset Management a ajuns la un acord pentru vânzarea participației deținute în Evryo Group către Premier Energy Group, companie listată la Bursa de Valori București și activă pe piețele din România, Moldova și Ungaria, se arată într-un comunicat.
Evryo Group controlează Distribuție Energie Oltenia, unul dintre principalii operatori de distribuție a energiei electrice din România, care deservește aproximativ 1,5 milioane de consumatori din sud-vestul țării și administrează o rețea de circa 80.000 de kilometri.
Macquarie a preluat Evryo în 2021, perioadă în care operatorul a derulat investiții de peste 2,3 miliarde de lei pentru modernizarea și digitalizarea rețelei. Planurile includ investiții suplimentare de 3,4 miliarde de lei până în 2029, pentru creșterea eficienței și adaptarea la noile cerințe ale tranziției energetice.
Sub administrarea fondului australian, compania a reușit să reducă semnificativ durata întreruperilor neplanificate și pierderile din rețea, consolidându-și poziția în sector. Totodată, investițiile au contribuit la integrarea producției din surse regenerabile și la extinderea rețelei pentru prosumatori.
Premier Energy își propune să continue procesul de modernizare și să își consolideze poziția în regiune, într-un context în care infrastructura energetică devine un element strategic. Reprezentanții companiei au subliniat că achiziția face parte din planul de extindere și de implicare activă în transformarea sectorului energetic.
Finalizarea tranzacției este estimată pentru a doua jumătate a anului 2026, fiind condiționată de obținerea aprobărilor de la autoritățile de reglementare.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube