32.2 C
București
vineri, 17 iulie 2026
AcasăSportFotbalTransfer surpriză pentru Legia! Edi Iordănescu îl aduce pe Petar Stojanovic din...

Transfer surpriză pentru Legia! Edi Iordănescu îl aduce pe Petar Stojanovic din Serie A

Tehnicianul român continuă campania de întărire la Legia Varșovia, iar primul transfer important vine chiar de pe piața italiană.

Petar Stojanovic (29 de ani), jucător sloven cu peste 50 de selecții în națională, este foarte aproape de a semna cu Legia Varșovia, echipa preluată de Edi Iordănescu în această vară. Fundașul dreapta, care poate evolua și ca mijlocaș lateral, vine liber de contract, după despărțirea de Empoli.

„Petar Stojanovic va semna pe doi ani cu Legia Varșovia, cu opțiune pentru un al treilea sezon”, notează presa poloneză, care anunță că vizita medicală este programată pentru sfârșitul acestei săptămâni.

Slovenul a fost legitimat în ultimele patru sezoane în Italia. A evoluat pentru Empoli în Serie A, iar în ultimele două stagiuni a fost împrumutat la Sampdoria și Salernitana. Ambele echipe au retrogradat în Serie C, însă Stojanovic a fost printre jucătorii remarcați în compartimentul defensiv, chiar și într-un context dificil.

Stojanovic urmează să intre sub comanda lui Edi Iordănescu, într-un sezon în care Legia își propune revenirea în fruntea Ekstraklasei, dar și un parcurs european solid. Clubul polonez își continuă campania de achiziții și pe faza ofensivă.

Edi Iordănescu pregătește un nou transfer și a împrumutat deja patru jucători

După transferul lui Stojanovic, Legia se află în negocieri avansate pentru aducerea atacantului Ivan Barbero, de la Deportivo La Coruna. „Sunt în desfășurare negocieri între cele două cluburi”, scrie La Voz de Galicia.

Pe de altă parte, Edi Iordănescu a stabilit deja lista tinerilor care vor fi cedați cu împrumut pentru a căpăta experiență. Patru jucători ai Legiei vor evolua în sezonul viitor la nou promovata Pogoń Grodzisk Mazowiecki, în baza parteneriatului dintre cele două cluburi:

  • Mateusz Szczepaniak (mijlocaș, recent prelungit)
  • Jakub Adkonis
  • Oliwer Olewiński
  • Stanisław Gierob

„S-ar putea ca în curând să fie chiar mai mulți!”, scrie cotidianul Przeglad Sportowy, care anunță posibile împrumuturi și pentru portarii Marcel Mendes Dudziński sau Wojciech Banasik, dar și pentru Viktor Karolak și Pascal Mozie.

Edi Iordănescu conturează astfel o strategie mixtă la Varșovia: experiență din campionate puternice, combinată cu investiții în tinerii clubului.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Grindeanu nu mai exclude o alianță PSD-AUR: „Românii trebuie respectați în decizia lor”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, afirmă că nu mai respinge categoric posibilitatea unei viitoare colaborări guvernamentale cu AUR.Declarația marchează o schimbare de poziție față de...

România și-a aflat programul din Final Four! Când se joacă semifinala cu Danemarca

Federația Română de Handbal a anunțat programul Final Four-ului EHF Euro Cup, competiție care va avea loc la București, în perioada 26-27 septembrie.Federația Română...

Bolojan: PNL va susține în Parlament legea salarizării în forma convenită alături de Comisia Europeană

Liderii liberali au discutat cu reprezentanții principalelor confederații sindicale despre reforma salarizării din sectorul bugetar.Președintele PNL, Ilie Bolojan, a anunțat că parlamentarii liberali vor...
Ultima oră
Pe aceeași temă