Un tânăr român, Raul C., în vârstă de 21 de ani, student la SNSPA București, și-a pierdut viața în mod tragic într-un lac din Alaska, în timpul unei ieșiri de relaxare cu prietenii. Plecat în Statele Unite prin programul Work and Travel, Raul lucra la un hotel din zonă și se afla la a doua sa experiență de muncă în străinătate.
Un student român de 21 de ani s-a înecat într-un lac, în timpul programului Work and Travel
Potrivit apropiaților, tânărul s-a aventurat pe lacul DeLong cu o placă de tip paddleboard, fără a purta vestă de salvare și, mai grav, deși nu știa să înoate. După ce inițial fusese într-o barcă gonflabilă, a schimbat cu un prieten și a urcat pe placă. Martorii spun că, epuizat de programul de muncă, s-ar fi întins pe spate și, cel mai probabil, a adormit. A căzut în apă și nu a mai putut fi salvat.
Incidentul a declanșat o amplă operațiune de căutare, cu ambarcațiuni și drone. Abia după 12 ore, trupul lui Raul a fost descoperit de scafandrii pompierilor, la o adâncime de 22 de metri.
CITEȘTE ȘI – Suceava sub ape: elicoptere și promisiuni de sprijin financiar pentru sinistrați
Vestea a șocat comunitatea din care făcea parte tânărul, atât în România, cât și în SUA. Familia și prietenii descriu un tânăr muncitor, credincios, generos și plin de speranțe pentru viitor. Raul visa să își ajute familia, să deschidă o mică afacere și să călătorească prin țară la întoarcerea acasă.
„Era un om de la care am avut doar de învățat, zâmbitor, harnic, mereu gata să ajute. Voiam să mergem împreună pe Transfăgărășan, în toamnă,” a spus unul dintre prietenii săi apropiați, vizibil marcat de tragedie.
Familia lui Raul, din Suceava, este complet devastată. Părinții și cei cinci frați ai săi încearcă acum să strângă fonduri și să parcurgă procedurile necesare pentru repatrierea trupului neînsuflețit.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.