22.7 C
București
miercuri, 15 iulie 2026
AcasăEconomieEconomie internăTot mai multe firme dizolvate în 2023. Care este cel mai afectat...

Tot mai multe firme dizolvate în 2023. Care este cel mai afectat domeniu

În primele nouă luni din 2023, 28.146 de firme au fost dizolvate, cu 5,5% mai multe comparativ aceeaşi perioadă din 2022, când doar 26.679 de companii au dispărut.

Conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în Bucureşti, respectiv 5.865 de firme (număr în creştere cu 9,11% faţă de primele nouă luni din 2022) şi în judeţele Cluj (1.491, +18,05%), Timiş (1.420, +21,58%), Constanţa (1.321, -2,29%) şi Ilfov (1.271, plus 18,9%).

La polul opus, cele mai puţine dizolvări de firme au fost consemnate în judeţele Covasna, respectiv 145 (-19,44%), Ialomiţa (162, +20%) şi Mehedinţi (182, -3,19%).

Domeniile cele mai afectate

Domeniul de activitate care a consemnat cele mai multe dizolvări de firme, în primele nouă luni ale acestui an, este comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde s-au înregistrat 7.861 de dizolvări la nivel naţional. Faţă de perioada similară a anului anterior, dizolvările din acest sector au scăzut cu 2,87%.

Potrivit sursei citate, activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice, construcţiile, precum şi industria prelucrătoare sunt alte domenii de activitate unde s-a consemnat un număr mare de dizolvări de firme, şi anume 2.736 (+15,59%), 2.703 (+5,67%), respectiv 2.419 (+2,8%).

În luna septembrie 2023, au fost înregistrate 2.993 dizolvări de firme, cele mai multe în Bucureşti (599) şi în judeţele Constanţa (162), Cluj (159) şi Ilfov (155).

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă