8.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăPoliticăTermoenergetica București are un nou director general

Termoenergetica București are un nou director general

Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) S.A. anunță că, începând de astăzi, în funcţia de director general al instituției a fost desemnat Adrian Teodorescu.

Anterior numirii, Teodorescu a ocupat funcția de director al Direcției Juridice din CMTEB.

“Este o continuare a eforturilor depuse până acum, atât în perioada în care am coordonat direcția juridică, cât și în trecut. Voi urma viziunea integrată a ultimilor ani, cu accent în primul rând pe executarea lucrărilor de reabilitare a conductelor, în special în zonele critice în vederea pregătirii sistemului pentru viitorul sezon de încălzire. Acțiunile esențiale pentru creșterea performanței acestui serviciu public vor fi urgentate. O altă prioritate va fi reprezentată de păstrarea și îmbunătățirea dialogului cu angajații Companiei – o resursă vitală, extrem de valoroasă și, din păcate, din ce în ce mai rară. Se va accelera procesul de depunere a proiectelor pentru atragerea fondurilor disponibile pentru finanțare, pentru că, reiterez și susțin faptul că fac parte dintre cei care consideră că sistemul centralizat de termoficare este cel mai bun, eficient şi ecologic sistem de încălzire “, susține Adrian Teodorescu, într-un comunicat de presă al CMTEB, remis cotidianului național “România liberă”.

Ce funcții a mai ocupat noul director al Termoenergetica

Adrian Teodorescu a ocupat funcția de director al Direcției Juridice din cadrul CMTEB în perioada cuprinsă între mai 2022 și august 2023, anterior a făcut parte din Directoratele C.N.T.E.E. Transelectrica SA și Complex Energetica Oltenia S.A., iar între 2014 și 2015 a ocupat funcția de Director General al RADET.

Compania Municipală Termoenergetica București S.A., instituție subordonată Primăriei Capitalei, furnizează apă caldă și căldură pentru aproximativ 600.000 de apartamente și aproximativ 9.700 de instituții publice – școli, grădinițe, spitale, agenți economici, asigurând funcționarea în condiții de siguranță a Sistemului Energetic Național.

Compania are în exploatare sistemul de transport şi distribuţie compus din: 954,09 km de conducte reprezentând reţele termice primare și 2.963,3 km de conducte reprezentând reţele termice secundare.

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă