12.5 C
București
marți, 22 aprilie 2025
AcasăSocialEvenimentTenorul Octavian Ene, iubitul Danielei Nane, grav rănit în timpul repetițiilor pentru...

Tenorul Octavian Ene, iubitul Danielei Nane, grav rănit în timpul repetițiilor pentru „Romeo și Julieta” la Teatrul de Operetă

Un accident grav a avut loc duminică, 16 martie, pe scena Teatrului de Operetă „Ion Dacian” din București, unde tenorul Octavian Ene, partenerul de viață al actriței Daniela Nane, a suferit răni serioase în timpul unei repetiții pentru musicalul „Romeo și Julieta”.

Tenorul Octavian Ene, rănit grav

Artistul, distribuit în rolul principal, a fost îndrumat de regizor să efectueze o săritură de la o înălțime considerabilă, în încercarea de a reda cât mai autentic o scenă dramatică a spectacolului. Momentul s-a dovedit însă periculos, iar tenorul a căzut greșit, suferind leziuni grave la picior.

În urma incidentului, un echipaj SMURD a intervenit rapid și l-a transportat pe Octavian Ene la spital pentru îngrijiri medicale. Conform primelor informații, artistul a suferit o fractură de tibie și peroneu și a necesitat o intervenție chirurgicală.

Poliția Capitalei a fost sesizată în jurul orei 13:00 despre accident, iar anchetatorii din cadrul Secției 11 Poliție au ajuns la fața locului pentru a verifica circumstanțele producerii acestuia. Conform declarațiilor oficiale, artistul a fost rugat să sară de pe o platformă improvizată, aflată la aproximativ trei metri înălțime, ceea ce a dus la accidentare.

„Cercetările sunt în desfășurare sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, vizând posibile încălcări ale normelor de securitate și sănătate în muncă”, au transmis autoritățile într-un comunicat oficial.

Surse apropiate producției susțin că tenorul Octavian Ene nu are pregătire în cascadorii sau acrobații, ceea ce ridică semne de întrebare privind siguranța măsurilor luate în timpul repetițiilor. Martorii spun că podul de pe care artistul trebuia să sară ar fi fost improvizat, fără măsuri adecvate de protecție.

CITEȘTE ȘI – Suspiciuni de contaminare a apei la Spitalul de Pediatrie Ploiești. Apa Nova face clarificări

Accidentul a stârnit îngrijorare în lumea artistică, iar colegii de breaslă ai tenorului cer o analiză mai atentă a condițiilor de muncă din instituțiile de cultură, pentru a evita astfel de incidente în viitor.

Rămâne de văzut ce concluzii vor trage anchetatorii și dacă vor fi trase la răspundere persoanele responsabile de organizarea repetiției în condiții riscante. Între timp, tenorul Octavian Ene se recuperează după intervenția chirurgicală, iar apropiații speră la o revenire cât mai rapidă pe scenă.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă