15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalAfghanistanTalibanii au executat prima activistă afgană de când sunt la putere

Talibanii au executat prima activistă afgană de când sunt la putere

Talibanii au făcut prima execuție a unei activiste femeie afgană de când au revenit la putere.

O activistă afgană a fost ucisă, fiind primul astfel de caz de la preluarea puterii de către talibani. Frozan Safi, în vârstă de 29 de ani, a dispărut în urmă cu două săptămâni.

Activista și profesoara de economie Frozan Safi, în vârstă de 29 de ani, ar fi fost împușcată mortal în Afganistan, fața fiindu-i desfigurată.

Este prima susținătoare a drepturilor femeilor care a fost ucisă de când talibanii au revenit la putere în august, transmite The Guardian, conform jurnalul.ro.

Frozan Safi era dispărută de aproximativ două săptămâni.

Talibanii ar fi dus trupul militantei femeie după execuție la o morgă din orașul Mazar-i-Sharif

Trupul acesteia a fost identificat într-o morgă din orașul Mazar-i-Sharif. Frozan Safi a dispărut pe 20 octombrie.

„Am recunoscut-o după hainele ei. Gloanțele îi distruseseră fața”, a declarat sora ei, Rita, care este medic.

„Avea răni provocate de gloanțe peste tot, prea multe pentru a le număra, la cap, inimă, piept, rinichi și picioare. Inelul ei de logodnă și geanta îi fuseseră luate”, a adăugat Rita.

Joi, forțele de securitate talibane au adus cadavrele a două femei neidentificate care fuseseră împușcate mortal la spitalul provincial din Balkh, a declarat Meraj Faroqi, un medic de acolo.

Acestea au fost găsite alături de cadavrele a doi bărbați într-o casă din Mazar-i-Sharif.

De la jumătatea lunii august, femeile au organizat proteste regulate, la nivel național, împotriva talibanilor, cerând ca drepturile lor să fie restabilite și protejate.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Pachetul de 61 de miliarde pentru Ucraina sau despre cum “era păcii s-a încheiat în Europa”

Congresul american a adoptat un pachet de 90 de miliarde de dolari pentru acordarea de ajutor militar Ucrainei, Israelului și Taiwanului. Fiindcă o reacție...

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...
Ultima oră
Pe aceeași temă