23.9 C
București
sâmbătă, 25 iulie 2026
AcasăInternaționalSute de persoane manifestă joi seară în fața sediului companiei Hellenic Train,...

Sute de persoane manifestă joi seară în fața sediului companiei Hellenic Train, la Atena

Aproximativ 700 de persoane, conform poliţiei, s-au adunat joi seară în faţa sediului companiei elene de căi ferate Hellenic Train, la Atena, pentru a protesta împotriva erorilor care au dus la accidentul tragic de tren de marţi seară, în timp ce poliţia a anunţat un nou bilanţ, de 57 de morţi şi cel puţin 56 de dispăruţi, relatează AFP.

„Numărul morţilor este de 57”, a declarat joi seară purtătoarea de cuvânt a poliţiei, Constantia Dimoglidou. Şi „este posibil ca cineva să fie fost în tren fără a fi declarat dispărut de apropiaţi”, a adăugat ea.

Manifestanţii au ţinut un minut de reculegere în memoria victimelor, printre care numeroşi tineri, ale acestei coliziuni frontale între două trenuri în centrul Greciei.

Strigând ‘Criminalii!’, manifestanţii s-au îndreptat apoi spre sediul parlamentului, unde urmau să se alăture unui protest al unor artişti în grevă.

„Nu vom uita această crimă”, au mai scandat ei, în contextul în care coliziunea, pusă pe seama unei erori a şefului de gară, a stârnit un val mare de furie în Grecia.

Sute de persoane s-au adunat joi seară în fața companiei Hellenic Train din Atena spunând că accidentul a fost „o crimă”

Bannerele afişate la începutul manifestaţiei de către sindicatul comunist PAME au dat tonul cu mesaje precum ‘Nu este o eroare, ci o crimă’ şi ‘Viaţa este sacrificată pe altarul profiturilor capitalului’.

„Suntem furioşi pe companie, pe guvern şi pe guvernele precedente, care nu au făcut nimic pentru a îmbunătăţi situaţia căilor ferate”, a declarat pentru AFP Stavros Nantis, pensionar şi membru al PAME.

La difuzor, un sindicalist striga: „Vom deveni vocea tuturor morţilor. Voi vă număraţi profiturile, noi numărăm vieţi”.

Încă de marţi au avut loc manifestaţii ale studenţilor la Salonic şi Larissa, oraşe din apropierea locului accidentului feroviar, unul dintre cele mai grave din Grecia.

În faţa sediului Hellenic Train a mai avut deja loc o adunare marcată de incidente cu poliţia.

Majoritatea victimelor catastrofei feroviare erau studenţi care se întorceau la Universitatea din Salonic după un weekend prelungit, de sărbătoare, în Grecia.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

ANAF trece la impuneri din oficiu pentru venituri nedeclarate din 2021

Potrivit Codului de Procedură Fiscală, stabilirea din oficiu a obligațiilor fiscale poate fi făcută, atunci când contribuabilul nu depune declarația obligatorieANAF va începe, începând...

Weekend aglomerat pentru salvamontiști: 26 de persoane recuperate de pe munte, jumătate au ajuns la spital

Salvamontiștii au intervenit în ultimele 24 de ore în mai multe zone montane din țară, după ce au fost solicitați în 23 de cazuri...

Canicula revine în forță: România ar putea ajunge din nou la temperaturi de aproape 40 de grade

După câteva zile cu temperaturi mai scăzute, vremea intră din nou pe o pantă ascendentă, iar valorile termice vor crește rapid în perioada următoareDirectorul...
Ultima oră
Pe aceeași temă