29.7 C
București
luni, 6 iulie 2026
AcasăInternaționalSuspectul acuzat de uciderea directorului executiv al UnitedHealthcare se declară nevinovat

Suspectul acuzat de uciderea directorului executiv al UnitedHealthcare se declară nevinovat

Luigi Mangione, bărbatul acuzat de uciderea lui Brian Thompson, directorul executiv al UnitedHealthcare, cea mai mare companie de asigurări de sănătate din Statele Unite, s-a declarat nevinovat luni de acuzaţiile de crimă teroristă care i-au fost aduse, transmite Reuters.

Audierea de luni de la tribunalul penal al statului New York a fost a doua pentru Mangione de la arestarea sa la un fast-food din statul Pennsylvania, la cinci zile după ce Thompson a fost împuşcat mortal lângă un hotel din cartierul newyorkez Manhattan unde participa la o conferinţă a investitorilor, pe 4 decembrie.

Mangione, în vârstă de 26 de ani, este acuzat şi la nivel federal de urmărirea şi uciderea lui Thompson, în legătură cu care încă nu i s-a cerut să spună cum pledează, dar pentru care este pasibil de pedeapsa cu moartea. Cele două cazuri, la nivel federal şi de stat, se desfăşoară în paralel.

Deşi asasinarea lui Thompson a fost condamnată de responsabili publici, Mangione a fost aclamat ca un erou popular de unii americani, care denunţă costurile excesive ale asigurărilor de sănătate şi puterea deţinută de companiile de asigurări, care pot refuza decontarea unor tratamente medicale, notează Reuters.

Luni, în faţa tribunalului din Manhattan unde avea loc audierea bărbatului se adunase un mic grup de protestatari, în pofida temperaturilor sub zero, pentru a-şi exprima sprijinul pentru Mangione şi furia la adresa companiilor de asigurări de sănătate.

Luigi Mangione, arestat în Pennsylvania și acuzat de crimă în legătură cu uciderea lui Brian Thompson

Luigi Mangione, un bărbat de 26 de ani, a fost arestat în Pennsylvania și acuzat de crimă în legătură cu uciderea lui Brian Thompson, CEO-ul UnitedHealthcare, în New York City.

Luigi Mangione, acuzat de crimă în legătură cu uciderea lui Brian Thompson

Luigi Mangione a fost recunoscut într-un McDonald’s din Altoona și, în urma perchezițiilor, a fost găsită asupra lui o armă de tip „ghost gun” și un document de trei pagini care sugerează motivele crimei, potrivit BBC.

Mangione provine dintr-o familie influentă din Baltimore și a fost un student excepțional. A absolvit Gilman School, o școală privată din Baltimore, fiind desemnat valedictorian, și a continuat studiile la Universitatea din Pennsylvania, unde a obținut diplome în informatică.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

ANM: Două săptămâni cu vreme caldă și episoade de instabilitate

Meteorologii estimează că ploile vor apărea frecvent atât în prima, cât și în a doua săptămână a intervalului analizatRomânia va avea parte de o...

Comerțul cu amănuntul dă semne de revenire de la o lună la alta, însă rămâne sub nivelul din 2025

Evoluția lunară a fost susținută în principal de majorarea vânzărilor de produse nealimentare, care au crescut cu 3,2%Vânzările din comerțul cu amănuntul au înregistrat...

Pochettino jubilează după decizia FIFA! „Am fost deja pedepsiți suficient”

Mauricio Pochettino a salutat hotărârea FIFA de a anula suspendarea lui Folarin Balogun și a susținut că atacantul Statelor Unite fusese eliminat pe nedrept...
Ultima oră
Pe aceeași temă