27.1 C
București
duminică, 19 iulie 2026
AcasăȘtirile zileiSurpriză la Turneul Campioanelor! Pegula o oprește pe Gauff după un meci...

Surpriză la Turneul Campioanelor! Pegula o oprește pe Gauff după un meci dramatic

Jessica Pegula a câștigat primul meci care a avut nevoie de set decisiv la actuala ediție.

Jessica Pegula a învins-o pe Coco Gauff în cadrul Turneului Campioanelor de la Riad, într-un meci care a adus, în sfârșit, echilibru la competiția de final de sezon. Duelul dintre cele două americance a fost primul de la actuala ediție care s-a decis în trei seturi, Pegula impunându-se cu 6-3, 6-7 (4), 6-2.

În urma acestui succes, Jessica Pegula devine prima jucătoare care, după o pauză de șapte ani, reușește să o învingă pe campioana en-titre a Turneului Campioanelor chiar în etapa inaugurală.

Turneul a debutat cu trei partide dezechilibrate, câștigate categoric de Iga Swiatek, Elena Rybakina și Aryna Sabalenka. În schimb, confruntarea dintre Coco Gauff și Jessica Pegula a oferit o cu totul altă poveste — una plină de răsturnări de situație și tensiune, în care serviciul a fost principalul punct vulnerabil al ambelor jucătoare.

În primul set, Pegula a profitat de erorile adversarei și s-a desprins la 4-2, câștigând actul cu 6-3. Statistica a confirmat superioritatea ei: 50% puncte câștigate pe propriul serviciu, față de doar 34% pentru Gauff.

Primul meci cu set decisiv de la actuala ediție

Setul secund a început cu un break al lui Gauff, însă echilibrul s-a reinstalat rapid. Cele două și-au reglat serviciul, iar până la 5-4 pentru campioana de la Roland Garros, nu s-a mai consemnat niciun break. Pegula a salvat o minge de set și a dus disputa în prelungiri, dar Gauff a forțat în tiebreak și a reușit să egaleze situația la seturi, 7-6 (4).

Pentru prima dată la ediția actuală, o partidă a ajuns în decisiv. Ritmul și concentrarea s-au menținut ridicate, iar în debutul setului al treilea scorul a rămas strâns. După o jumătate de oră de joc, Pegula a reușit o minge spectaculoasă și a trecut în avantaj, 3-2. A urmat un game sigur pe propriul serviciu, primul în care Gauff nu a avut șanse de break.

La 4-2, Pegula a profitat de o nouă serie de greșeli ale adversarei și a reușit un break important, considerat momentul psihologic al meciului. De acolo, controlul i-a aparținut în totalitate, închizând confruntarea cu 6-3, 6-7 (4), 6-2.

Succesul o plasează pe Jessica Pegula într-o poziție favorabilă pentru calificarea în semifinale și confirmă constanța jucătoarei americane, care în acest sezon a învins nume importante din topul mondial. Pentru Coco Gauff, campioană la ediția precedentă și deținătoare a trofeului de la Roland Garros, eșecul marchează un început dificil la Riad.

Turneul Campioanelor continuă mâine cu alte două partide interesante: Iga Swiatek o va înfrunta pe Elena Rybakina, iar Amanda Anisimova va juca împotriva lui Madison Keys.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

Nicușor Dan respinge ideea alegerilor anticipate: „Un subiect total neserios”

Președintele Nicușor Dan consideră că discuțiile despre organizarea unor alegeri anticipate nu au fundament și arată o abordare lipsită de maturitate din partea clasei...

ANPC publică primul ghid național pentru comerțul online. Transparență pentru magazine și recomandări

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a lansat primul ghid național dedicat comerțului online, un document care reunește recomandări pentru magazinele digitale și informații...

Caniculă și furtuni în România. ANM a emis noi avertizări Cod galben pentru 15 județe și București

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări Cod galben de caniculă, disconfort termic accentuat și nopți tropicale, valabile până luni dimineață în...
Ultima oră
Pe aceeași temă