27.1 C
București
sâmbătă, 8 august 2026
AcasăInternaționalSUA și UE bat palma pentru un nou pact comercial transatlantic

SUA și UE bat palma pentru un nou pact comercial transatlantic

Trump a precizat că, deși tarifele la oțel și aluminiu rămân neschimbate, noul acord deschide calea către o colaborare mai strânsă

Statele Unite și Uniunea Europeană au ajuns la un nou acord comercial menit să asigure stabilitatea și continuitatea relațiilor economice dintre cele două blocuri, a anunțat președintele american Donald Trump după o întrevedere informală cu Ursula von der Leyen, desfășurată într-un cadru neconvențional, clubul de golf Turnberry din Scoția, deținut de liderul american, scrie Reuters.

„Este un acord corect și benefic pentru toată lumea”, a declarat Trump presei internaționale, subliniind că înțelegerile vor fi confirmate oficial prin documente transmise statelor membre în cursul acestei săptămâni. Potrivit liderului de la Washington, pactul va genera „profituri semnificative” și va întări cooperarea transatlantică.

Șefa Comisiei Europene a confirmat la rândul ei finalizarea negocierilor, afirmând că „punctul de plecare a fost dezechilibrul comercial, iar acum am găsit soluții care păstrează fluxul comercial și aduc echilibru în relație”.

Trump a precizat că, deși tarifele la oțel și aluminiu rămân neschimbate, noul acord deschide calea către o colaborare mai strânsă: „Este cel mai important acord dintre toate, un adevărat parteneriat. Cred că țările europene sunt foarte mulțumite.”

Prin acest nou cadru comercial, Washington și Bruxelles transmit un semnal de stabilitate, într-un moment în care competițiile globale și turbulențele economice reclamă alianțe solide.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube

Dana Macsim
Dana Macsimhttps://www.romanialibera.ro
Dana Macsim este o profesionistă experimentată în jurnalism și comunicare, cu o carieră diversificată în mass-media și educație. A fost editor și prezentator de știri la Realitatea Plus din București, rol pe care l-a ocupat din decembrie 2019 până în iulie 2024. Începând cu 1 iulie 2024, Dana s-a alăturat echipei România Liberă. Anterior, a lucrat la Prima tv, Național Tv, Profit.ro și Money Channel în aceleași funcții.Dana a fost coordonator de marketing și comunicare la TCE 3 Brazi Group și expert în comunicare la Agenția pentru Dezvoltare Regională – Nord-Est. De asemenea, a fost manager la Centrul pentru Artă și Cultură Neamț și copywriter la Opera Comică pentru Copii din București.Pe lângă activitatea în jurnalism, Dana a fost și este profesor de limba franceză și de limba și literatura română la diverse instituții de învățământ.Dana deține un master în Comunicare de la Universitatea din București și este traducător și interpret certificat pentru limba franceză.
Cele mai citite

Blocul din Rahova afectat de explozie, va fi verificat apartament cu apartament. Primăria anunță montarea unor senzori

Decizia a fost luată după finalizarea proiectului tehnic, care prevede verificarea întregului imobil, nu doar a zonei distruse de explozieBlocul din Calea Rahovei afectat...

Spania răspunde Italiei cu controale la frontieră pe fondul crizei migrației

Măsura se aplică atât cetățenilor italieni, cât și altor pasageri care sosesc din Italia cu avionul sau cu vaporul, în contextul presiunii migratoriiSpania introduce,...

Blocul din Rahova afectat de explozie, va fi verificat apartament cu apartament. Primăria anunță montarea unor senzori

Decizia a fost luată după finalizarea proiectului tehnic, care prevede verificarea întregului imobil, nu doar a zonei distruse de explozieBlocul din Calea Rahovei afectat...
Ultima oră
Pe aceeași temă