24.9 C
București
sâmbătă, 13 iunie 2026
AcasăInternaționalSUA și aliați NATO, inclusiv România, sunt gata să ofere noi garanții...

SUA și aliați NATO, inclusiv România, sunt gata să ofere noi garanții de securitate Ucrainei

SUA, Franţa şi alţi aliați, printre care şi România, au discutat marţi despre cum să furnizeze garanții de securitate Ucrainei în timpul şi după războiul cu Rusia, a declarat un oficial din cadrul preşedinţiei franceze citat de Reuters.

Preşedintele american Joe Biden s-a consultat cu aliaţi între care preşedintele francez Emmanuel Macron şi britanic Boris Johnson pe tema ultimelor evoluţii din Ucraina, a anunţat Casa Albă mai devreme.

Scopul videoconferinţei a fost „să discutăm sprijinul nostru continuu pentru Ucraina şi eforturile de a trage Rusia la răspundere ca parte a coordonării noastre strânse”, a adăugat sursa citată.

Un consilier prezidenţial francez a spus că aliaţii au discutat despre cum să furnizeze Ucrainei garanţii de securitate după război în condiţiile în care nu este membră NATO şi nu beneficiază de mecanismul de apărare automat prevăzut la articolul 5, conform agerpres.ro.

SUA a decis ca noi garanții de securitate să fie acordate Ucrainei, dar și vocea Franței a putut fi auzită

„Ţara noastră este gata să furnizeze garanţii de securitate”, a spus oficialul francez. „Ar fi vorba despre provizii militare pentru a putea răspunde unui nou atac sau, posibil, despre garanţii care ne-ar implica pe noi dacă Ucraina este atacată (…)”, a adăugat el.

Aceste garanţii ar arăta mai mult ca clauza de apărare pe care UE o are în prezent între membrii săi, a spus oficialul francez, decât ca mecanismul de apărare de la articolul 5 al tratatului fondator al NATO.

Aliaţii au discutat, de asemenea, despre necesitatea de a convinge state non-UE şi non-G7 să trateze războiul din Ucraina ca pe o problemă care priveşte pacea mondială şi nu numai Europa, a mai spus oficialul francez.

Printre cei care au discutat cu Joe Biden se află premierul canadian Justin Trudeau, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, preşedintele Consiliului European Charles Michel, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg, cancelarul german Olaf Scholz şi preşedintele francez Emmanuel Macron, dar şi preşedinţii Poloniei şi României, Andrzej Duda şi Klaus Iohannis.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Horoscop 15 iunie 2026: decizii calme și emoții în echilibru

Horoscop 15 iunie 2026. Ziua este descrisă în interpretările astrologice ca o perioadă de ajustare și clarificare, în care multe zodii sunt nevoite să...

Ucraina încearcă să-și refacă forța de luptă: salarii mai mari pentru militari și recrutări externe

Kievul pregătește o creștere a veniturilor pentru militari și un nou mecanism financiar destinat susținerii apărăriiPreședintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat noi măsuri pentru...

Guvernul Tomac pierde un sprijin important. USR refuză învestirea și cere o soluție politică sau alegeri anticipate

Fritz a criticat ideea unui Executiv în care responsabilitatea ar fi împărțită între mai multe forțe, afirmând că un astfel de scenariu ar putea...
Ultima oră
Pe aceeași temă