24.2 C
București
miercuri, 8 iulie 2026
AcasăEconomieEconomie internaționalSUA încearcă să discute cu China despre noile tarife impuse de Trump....

SUA încearcă să discute cu China despre noile tarife impuse de Trump. Beijingul neagă orice contact oficial

Un cont afiliat presei chineze susține că Washingtonul a apelat la mai multe canale pentru a iniția negocieri. Cu toate acestea, China dezminte ferm existența discuțiilor.

Statele Unite ar fi încercat să contacteze China pentru a demara discuții privind tarifele vamale de 145% impuse de președintele Donald Trump, potrivit unei postări apărute joi pe Weibo, platformă de social media afiliată presei de stat chineze, citată de Reuters.

„Statele Unite au contactat în mod proactiv China prin canale multiple, sperând să poarte discuţii pe tema tarifelor”, a transmis contul Yuyuan Tantian, invocând surse anonime.

Informațiile vin în contextul în care Trump a declarat, într-un interviu publicat săptămâna trecută, că administrația sa este în contact cu Beijingul pentru a încheia un acord privind noile taxe impuse importurilor chineze și că președintele Xi Jinping i-ar fi telefonat.

China nu recunoaște că ar fi fost contactată pentru negocieri

Declarațiile fostului președinte sunt contrazise însă de autoritățile chineze. Guo Jiakun, purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, a afirmat miercuri:

„Din câte ştiu, nu au existat consultări sau negocieri între China şi SUA privind tarifele”. În plus, Beijingul a reiterat săptămâna trecută că nu au avut loc discuții oficiale, acuzând Washingtonul că „induce publicul în eroare”.

Noua rundă de tensiuni comerciale vine pe fondul deciziei administrației Trump de a introduce tarife masive asupra bunurilor importate din China, o măsură controversată care a reaprins disputa comercială dintre cele două mari economii ale lumii.

Urmărește România Liberă pe Google NewsLinkedinTwitterFacebook și Youtube.

Narcis Rosioru
Narcis Rosioruhttps://www.romanialibera.ro
Narcis Roșioru, născut în 1989, este un profesionist în comunicare și mass-media din București. Începând cu 1 iulie 2024, s-a alăturat echipei România Liberă în calitate de colaborator. Anterior, Narcis a avut diverse roluri în mass-media, inclusiv editor web și specialist în social media la Europa FM, reporter la Fanatik.ro și producător video la Mediafax Group. A fost și redactor-șef la TeoTrandafir.com, unde a coordonat echipa editorială și gestionat pagina de Facebook. Narcis are o diplomă de master în Tehnici de Comunicare și Producție Mass-Media de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați, unde a obținut și diploma de licență în Jurnalism.
Cele mai citite

Coco Gauff scrie istorie la Wimbledon! Premieră după aproape 30 de ani

Coco Gauff s-a calificat pentru prima dată în semifinalele de la Wimbledon și a reușit o performanță care nu mai fusese atinsă la All...

Messi l-a confruntat pe selecționerul Egiptului! Patru cuvinte au declanșat scandalul după thrillerul cu Argentina

Lionel Messi a avut un schimb tensionat de replici cu selecționerul Egiptului, Hossam Hassan, după calificarea dramatică a Argentinei în sferturile de finală ale...

Vreme severă în aproape toată țara: vijelii, grindină și ploi torențiale sub avertizare cod galben

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri avertizări Cod galben de instabilitate atmosferică pentru cea mai mare parte a țării. În prima etapă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă