Statele Unite(SUA) au acuzat patru soldați ruși de crime de război săvârșite împotriva unui cetățean american în timpul invaziei Rusiei în Ucraina, a anunțat miercuri CNN.
Potrivit actului de acuzare, soldații ruși l-au răpit pe american din locuința sa din satul ucrainean Mylove, conform ziarulprofit.ro.
Soldații l-ar fi bătut și torturat pe american într-un complex militar rusesc, unde a fost reținut timp de 10 zile, în aprilie 2022.
După ce l-au răpit, soldații ruși l-ar fi dezbrăcat pe american, i-ar fi legat mâinile la spate și l-ar fi bătut cu pumnii, picioarele și cu patul armelor.
În timp ce era sechestrat de soldații ruși, americanul ar fi fost torturat de cei patru inculpați și de alți complici nenominalizați în timpul a cel puțin două sesiuni de interogatoriu.
Aceștia l-au dezbrăcat, l-au bătut crunt și l-au fotografiat, potrivit actului de acuzare.
ONU crede că bombardarea taberei de refugiați de la Jabaliya din Gaza constituie crimă de răboi
Înaltul Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului a declarat miercuri că bombardarea de către Israel a taberei de refugiaţi palestinieni de la Jabaliya din Fâşia Gaza ar putea constitui crimă de război, transmite AFP, potrivit agerpres.ro.
“Având în vedere numărul mare de victime civile şi amploarea distrugerilor în urma atacurilor aeriene israeliene asupra taberei de refugiaţi de la Jabaliya, avem serioase îngrijorări că acestea sunt atacuri disproporţionate care ar putea echivala cu crime de război”, scrie Înaltul Comisariat într-un mesaj pe X.
Urmărește România Liberă pe Twitter, Facebook și Google News!