11.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăSocialȘtirea zilei. Și Ciucă știa de "azilele groazei". Noi documente scandaloase

Știrea zilei. Și Ciucă știa de “azilele groazei”. Noi documente scandaloase

Ies la iveală tot mai multe dezvăluiri despre “azilele groazei”. Culmea este că și premierul Nicolae Ciucă a fost înștiințat despre acest caz. Și a ignorat! Centrul de Resurse Juridice a transmis pe 1 martie un memoriu la Cancelaria prim-ministrului, în care sesiza abuzurile din aceste cămine și îi cerea premierului – Nicolae Ciucă la acea dată – să preia coordonarea acțiunilor de control la aceste cămine. Sesizările au rămas fără răspuns.

CRJ arată în document că au fost sesizate „toate instituțiile implicate sau cu competența în materie”: Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății, Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Ilfov, DGASPC Sector 3 în privința ororilor descoperite la căminele de bătrâni. „Deși termenul legal a expirat, fie nu am recepționat niciun fel de răspuns, fie răspunsurile recepționate au fost întru totul evazive, superficiale sau neîntemeiate, relevând situații diametral opuse față de cele constatate de echipa CRJ la fața locului. Precizăm că am depus și plângeri penale cu privire la aspectele constatate, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea”, se mai precizează în sesizare.

Prin urmare, CRJ i-a solicitat premierului să preia el coordonarea anchetei privind căminele de bătrâni. „Solicităm să preluați coordonarea demersurilor demarate de către CRJ așa cum acestea au fost anterior enumerate, în contextul în care nu am identificat un alt for superior care să îşi asume coordonarea unei comisii care să cerceteze şi să corecteze cauzele instituţionale de la nivel central şi local care de peste două decenii favorizează apariţia abuzurilor în instituțiile sesizate în speță, şi lasă fără apărare zeci de mii de persoane cu dizabilităţi, minori, adulţi şi vârstnici”, au cerut reprezentanții CRJ în sesizare Centrul de Resurse Juridice i-a mai cerut premierului să constate „existența unei reale diferențe de forțe între instituțiile obligate să ia măsuri în ceea ce privește drepturile persoanelor cu dizabilități și instituția desemnată în calitate de Mecanism de coordonare și control” și să dispună măsuri „pentru remedierea unei asemenea situații cu totul absurde”.

Sesizarea, datată 28 februarie, a fost trimisă pe 1 martie la Cancelaria premierului și către consilierul de stat Mădălina Turza, potrivit unor surse guvernamentale. După ce nu a primit răspuns timp de mai bine de o lună, Centrul de Resurse Juridice a revenit cu aceeași sesizare pe 10 aprilie și pe 11 aprilie, când a fost trimisă către aceiași destinatari, potrivit surselor citate.

După izbucnirea scandalului, fostul premier Nicolae Ciucă a negat că ar fi știut ceva abuzurile care se petreceau la azilele de bătrâni. „Știți foarte bine activitatea mea. De fiecare dată când am avut astfel de informări sau sesizări am luat măsuri în consecință. Ca atare, nu am avut astfel de informări și sunt convins că indiferent de ce instituție a fost vorba, indiferent de ce nivel de conducere ar fi fost vorba, și atunci și acum, măsurile trebuie să fie aceleași”, declara Nicolae Ciucă pe 10 iulie, după izbucnirea scandalului.

Minciunile Gabrielei Firea, contrazise de documente

Ștefan Godei, omul indicat de DIICOT drept lider al grupării care a pus la cale afacerea cu azilele de bătrâni, a lucrat la Primăria Capitalei între 1 iulie 2016 și 1 decembrie 2021, fiind angajat la o săptămână după depunerea jurământului de către Gabriela Firea, potrivit Buletin de București.

Adresa transmisă de municipalitate, la solicitarea Buletin de București, arată că Ștefan Godei a apărut pe statele de plată ale instituției vreme de aproximativ cinci ani, între 1 iulie 2016 și 1 decembrie 2021, îndeplinind funcția de șofer.

„Fișele de post și dispozițiile Primarului General referitoare la dl. Ștefan Godei pentru perioada cât a figurat pe ștatele de plată ale Primăriei Municipiului București fac parte din dosarul personal al dlui. Godei și conțin date cu caracter personal ale acestuia”, spune Biroul de Presă al Primăriei Capitalei.

În total, în perioada de aproape cinci ani, Ștefan Godei a obținut 141.805 lei de la Primăria Capitalei.

Și vecinii au semnalat nereguli către autorități

Primăria Voluntari este cea care a semnat în 2021 actele prin care Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz preia „un lot” de pensionari în proaspăt înființatul centru din strada Ștefan cel Mare din Pipera, Voluntari.

În scurt timp, vecinii remarca lucruri care îi fac să bănuiască posibile rele tratamente la care sunt supuși beneficiarii din centru.

Ei semnealează Primăriei Voluntari disconfortul creat de faptul că vila în care funcționează centrul nu este racordată la canalizare. o pompă care aruncă dejecțiile în canalul colector din stradă nu mai făcea față.

În 10 noiembrie 2021, vecinii sesizează din nou DSP Ilfov, relatând că aud țipete și zgomote din interiorul centrului, precum și dese incidente pentru care sunt chemate Poliția și SMURD-ul. Mai mult, vecinii se plâng că ar fi găsit recipiente cu pastile aruncate peste gard la ei în curte.

Cu toții s-au plâns din cauza aceluiași miros pestilențial emanat de la improvizația de la canalizare. Aceeași adresă este transmisă și Gărzii de Mediu, precum și celor dela DSP Voluntari, oamenii se tem că le-ar putea fi afectată sănătatea.

Vecinii scriu din nou Ministerului Muncii, căruia îi oferă și mai multe detalii despre posibilele rele tratamente la adresa beneficiarilor din centru. Petiționarii se plâng că personalul din centru este insuficient și slab pregătit, că periodic vin ambulanțe și că „din demisolul imobilului se aud țipete, gemete, zgomote de altercații”.

Între timp, la nivelul țării sunt închise zeci de azile, cad capete din instituții cheie, dar niciun ministru nu și-a dat demisia.

Declic scoate oamenii în stradă, astfel că joi de la ora 19.00 sunt anunțate proteste în fața Guvernului și se cere ca miniștrii Marius Budăi și Gabriela Firea să fie demiși.

Cristina Corpaci
Cristina Corpaci
Din iulie 2021 m-am alăturat echipei România Liberă, unde sunt editor și editorialist economic.
Cele mai citite

Opt persoane au murit într-un restaurant din Beirut în urma unui incendiu porvocat de explozia unei butelii de gaz

Un incendiu provocat de explozia unei butelii de gaz a ucis marţi cel puţin opt persoane într-un restaurant din capitala Libanului, Beirut, au informat...
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...

Ciocniri violente între poliția georgiană și manifestanți la Tbilisi

Poliţia georgiană a folosit forţa marţi împotriva manifestanţilor de la Tbilisi, unde mii de persoane s-au adunat pentru a treia săptămână ca să protesteze...
Ultima oră
Pe aceeași temă