Țara noastră rămâne campioană la nivel european, în privința pierderilor din colectarea TVA, cu o rată de neîncasare estimată la 30,6% în 2022
Ministerul Finanțelor pregătește o nouă măsură fiscală care ar putea schimba modul de funcționare al pieței legumelor și fructelor, mai exact, mecanismul de taxare inversă la acest sector. În acest sens, ministrul Finanțelor va discuta cu reprezentanții Comisiei Europene în luna septembrie pentru obținerea unei derogări, scrie profit.ro. Dacă Bruxelles-ul își va da acordul, măsura ar putea intra în vigoare de anul viitor.
Taxarea inversă presupune ca responsabilitatea achitării TVA să fie transferată de la furnizor către cumpărător, o excepție de la regula clasică, potrivit căreia vânzătorul este cel obligat să plătească taxa. Această procedură este considerată de specialiști una dintre cele mai eficiente arme împotriva evaziunii, în special în domeniile unde fenomenul este accentuat.
Țara noastră rămâne campioană la nivel european, în privința pierderilor din colectarea TVA, cu o rată de neîncasare estimată la 30,6% în 2022, adică peste 41 de miliarde de lei care nu au intrat la buget. Datele preliminare pentru 2023 arată chiar o deteriorare, decalajul urcând la 33,7%, ceea ce echivalează cu aproape 54 de miliarde de lei pierduți. Prin comparație, media europeană este mult mai redusă, ceea ce pune România într-o situație vulnerabilă și accentuează presiunea asupra autorităților fiscale.
În prezent, taxarea inversă este deja folosită în mai multe domenii cu risc ridicat de fraudă: comerțul cu deșeuri feroase și neferoase, livrările de masă lemnoasă, cereale, plante tehnice, energie electrică sau gaze naturale către comercianți, precum și în cazul tranzacțiilor cu aur, dispozitive electronice sau construcții. Extinderea mecanismului la legume și fructe vine ca o recunoaștere a vulnerabilităților existente pe lanțul de aprovizionare al acestui sector, unde evaziunea și comerțul „la negru” sunt frecvent semnalate.
Dacă mecanismul va fi aprobat pentru România, efectele s-ar putea vedea rapid: reducerea evaziunii, creșterea colectării la buget și o mai bună transparență în piața de legume și fructe.
Impactul asupra micilor producători și comercianți va fi evaluat atent, pentru a nu încărca suplimentar birocrația, într-un sector deja marcat de dificultăți de conformare fiscală.
Pentru stat, însă, miza este clară: fiecare procent recuperat din TVA înseamnă miliarde de lei care pot fi folosiți pentru investiții sau pentru reducerea deficitului bugetar. În lipsa unor măsuri ferme, decalajul uriaș dintre potențialul de încasare și realitatea colectării va continua să fragilizeze finanțele publice. Extinderea taxării inverse la legume și fructe este privită de autorități ca o etapă necesară în lupta de durată cu evaziunea fiscală.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube