Democrațiile europene se confruntă cu ascensiunea extremismului naționalist, iar Rusia și Statele Unite ar avea interes în fragmentarea Europei, avertizează analiștii politici.
Fostul ministru de Externe, Titus Corlățean, atrage atenția asupra noii realități geopolitice, în care statele mici riscă să piardă teritorii dacă nu beneficiază de sprijin internațional solid.
„E o reconfigurare fundamentală a unor reguli care înseamnă că atunci când poți fi agresat de către un stat cu capacități militare extrem de importante, la final, dacă nu ai îndeajuns de multă putere și nu te ajută consistent prietenii, partenerii, vecinii, va trebui să accepți să ți se ia o parte din teritoriu”, spune Titus Corlățean, conform ProTV.
Armand Goșu: „Trebuie să ne imaginăm noi forme de alianță”
Istoricul Armand Goșu subliniază importanța regândirii strategiilor de alianță între statele europene, având în vedere posibila schimbare a politicii Washingtonului.
„NATO sigur înseamnă America, în primul rând, plus niște aliați, nu știu dacă NATO poate să supraviețuiască unei mișcări greu de imaginat, greu de procesat, pe care o face acum Washingtonul în relația cu Rusia, dar în același timp trebuie să ne imaginăm, noi și cu partenerii din zonă – Germania, Polonia, Franța, Italia – alte forme de alianță.”
România, între speranță și nesiguranță
În contextul acestor schimbări, România trebuie să își definească o strategie clară de politică externă.
Însă, după cum punctează Cristian Tudor Popescu, în acest moment singura direcție pare să fie una simbolică, notează ProTV:
Dumnezeu să binecuvânteze România” – asta e politica noastră externă acum, să ne rugăm la Dumnezeu.
Gazetarul avertizează că Uniunea Europeană a devenit irelevantă în negocierile internaționale, iar dialogul direct dintre Donald Trump și Vladimir Putin lasă statele europene vulnerabile.
Acesta ridică întrebarea referitoare la viitorul României în acest nou context:
Va conta cum cădem noi, România? În zona de influență americană sau în cea rusească?
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.