4.8 C
București
sâmbătă, 21 decembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăIncognitoSoluțiile găsite pentru încheierea conflictului din TAROM pot isca discrepanțe între veniturile...

Soluțiile găsite pentru încheierea conflictului din TAROM pot isca discrepanțe între veniturile piloților

Unii dintre piloții TAROM s-ar putea alege cu creșteri mai mari de venituri decât alți colegi de-ai lor, după negocierile purtate cu conducerea companiei pentru încheierea grevei spontane.

Cotidianul național “România liberă” a anunțat încă din data de 27 iunie a.c. că piloți din cadrul Companiei Naționale Transporturi Aeriene Române TAROM S.A. sunt determinați să declanșeze grevă, fiind nemulțumiți de nivelul salariilor.

Prima zi a acestei săptămâni a început cu refuzul piloților TAROM de a mai conduce zboruri.

Protestul s-a încheiat după negocieri între reprezentanții piloților și conducerea companiei de stat purtate până târziu în noaptea de luni spre marți, finalizate în jurul orei 2:00, din informațiile noastre.

Pe surse au ajuns în spațiul public informații despre o creștere salarială de 1.500 de euro pentru fiecare pilot.

Creșterea ar urma să fie acordată gradual.

Ce spun sindicaliștii

Reprezentanții piloților spun că nu pot confirma sumele vehiculate în spațiul public.

“În momentul de față nu pot să divulg nicio sumă, până la redactarea contractelor individuale de muncă, care, ulterior, vor fi și ele confidențiale. Tot ce pot să vă spun este că s-a ajuns la un acord, în cursul zilei de ieri (n.r. – luni, 8 iulie 2024). Programul a fost reluat. Puteți observa. Totul se desfășoară normal”, a declarat, pentru “România liberă”, președintele Sindicatului Piloților de Linie din România (SPLR), Marian Panait.

În timp ce noi discutam despre această situaţie la TAROM, Aer Lingus, care este transportatorul naţional al Irlandei, anunţa greve ale piloţilor pentru măriri de salariu, cu 80 de zboruri anulate în acest weekend, diferenţa fiind că acolo lucrurile se anunţă, pasagerii ştiu că urmează un conflict de muncă, îşi plănuiesc într-un fel sau altul călătoriile, nu sunt luaţi prin surprindere. Şi eu cred că ceea ce s-a întâmplat aici la TAROM este, să spun, nepotrivit, apropo de respectul faţă de pasageri şi faţă de companie, care până la urmă este angajatorul piloţilor, pentru că s-au trezit toţi brusc cu o situaţie de criză care nu a fost planificată, nu a fost anunţată, nu a fost un proces normal, să spunem, de negociere a condiţiilor de muncă şi a creşterilor salariale. Înţeleg că lucrurile se negociază şi se vor rezolva’.

Adina Vălean
comisarul european pentru Transporturi
Femeie vorbind la conferință, logo-ul UE în spate

Cu toate că nu a fost semnat niciun document între reprezentanții piloților protestatari și conducerea TAROM, purtătorul de cuvânt al companiei a vorbit în fața jurnaliștilor despre majorări salariale de câte 1.500 de euro per pilot, acordate în trei tranșe.

Îmi doresc să se închidă cât de repede acest conflict. Preşedintele Consiliului de Administraţie este domnul Idolu, care a fost ani buni director la Aeroportul din Timişoara şi ştiu că inclusiv acum se află în negocieri cu piloţii, cei care sunt inapţi de zbor. Eu sper că în seara asta să se termine, aşa cum a început, şi îmi doresc să existe înţelegere în primul rând faţă de pasageri.

Sorin Grindeanu
ministrul Transporturilor
Bărbat vorbind, gesturi dezbatere, fundal siglă instituție
Semnare a două contracte de finanţare pentru extinderea metroului bucureştean la sediul ministerului Transporturilor din București, 4 iunie 2024. Inquam Photos / George Călin

Calcule care pot isca nemulțumiri

Surse din cadrul TAROM au declarat, pentru “România liberă”, că, pe lângă majorarea de 1.500 de euro, s-a obținut și creșterea imediată a diurnei externe.

Astfel, un pilot comandant ar urma să primească 240 de euro pe diurnă, iar copiloții, 200 de euro.

Aceleași surse spun că măsura poate stârni nemulțumiri din partea piloților de pe ATR, care au mai puține curse decât cei pe Boeing.

Piloții rămân nemulțumiți de starea aeronavelor, care înregistrează tot mai des defecțiuni, de uniformele uzate și de alimentele ce le sunt servite.

Unii piloți susțin că le-au fost servite și alimente alterate sau expirate.

Situaţia creată la TAROM, luni, de unii piloţi care s-au declarat inapţi de zbor este nepotrivită apropo de respectul faţă de pasageri şi de companie, care s-au trezit brusc cu o situaţie de criză ce nu a fost planificată, nu a fost anunţată şi nu a fost un proces normal de negociere a condiţiilor de muncă şi a creşterilor salariale, consideră comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean.

„În timp ce noi discutam despre această situaţie la TAROM, Aer Lingus, care este transportatorul naţional al Irlandei, anunţa greve ale piloţilor pentru măriri de salariu, cu 80 de zboruri anulate în acest weekend, diferenţa fiind că acolo lucrurile se anunţă, pasagerii ştiu că urmează un conflict de muncă, îşi plănuiesc într-un fel sau altul călătoriile, nu sunt luaţi prin surprindere. Şi eu cred că ceea ce s-a întâmplat aici la TAROM este, să spun, nepotrivit, apropo de respectul faţă de pasageri şi faţă de companie, care până la urmă este angajatorul piloţilor, pentru că s-au trezit toţi brusc cu o situaţie de criză care nu a fost planificată, nu a fost anunţată, nu a fost un proces normal, să spunem, de negociere a condiţiilor de muncă şi a creşterilor salariale. Înţeleg că lucrurile se negociază şi se vor rezolva”, a susţinut Adina Vălean, în conferinţa de bilanţ de marţi.

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Arabia Saudită a avertizat Germania legat de suspectul atentatului terorist din Germania

Arabia Saudită a avertizat Germania cu privire la bărbatul suspectat de comiterea incidentului de la târgul de Crăciun din Magdeburg, potrivit unor surse de...

Val de atacuri cu drone în Rusia: Aeroporturi închise temporar

Rusia se confruntă cu un nou val de atacuri cu drone lansate de Ucraina, care a dus la întreruperea temporară a operațiunilor pe aeroporturile...

Piața Matache va rămâne deschisă după incendiul care a cuprins-o sâmbătă

Piaţa Matache va rămâne deschisă după incendiul care a afectat, sâmbătă dimineaţă, bazarul de haine, iar cei 16 comercianţi rămaşi fără spaţiile comerciale distruse...
Ultima oră
Pe aceeași temă