15.5 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024
AcasăInternaționalSoldații israelieni au ucis un palestinian înarmat aproape de Hebron

Soldații israelieni au ucis un palestinian înarmat aproape de Hebron

Soldaţi israelieni au ucis sâmbătă un palestinian înarmat după ce acesta deschisese focul în apropierea unei colonii evreieşti din apropierea oraşului Hebron, din sudul Cisiordaniei, transmite DPA, potrivit agerpres.ro.

Autorul atacului a fost ”neutralizat” de soldaţi din Forţele de apărare israeliene (IDF, armata israeliană).

Brigăzile Al-Qassam, aripa armată a mişcării islamiste palestiniene Hamas, a revendicat atacul.

Înregistrări video difuzate pe social media arată un bărbat care deschide focul de armă dintr-un cimitir, înainte de a fi împuşcat mortal de soldaţii israelieni.

Armata israeliană a menţionat că acţiunea de căutare a eventualilor complici ai palestinianului lichidat continuă în zona oraşului Hebron.

Războiul dintre Israel şi mişcarea Hamas a izbucnit după atacul terorist efectuat în 7 octombrie de comandouri ale militanţilor palestinieni în sudul Israelului, când aproximativ 1.160 de persoane au fost ucise. Alte circa 250 de persoane au fost luate ostatice şi duse în Fâşia Gaza.

Armata israeliană a ripostat cu o campanie de bombardamente, urmată de o operaţiune terestră de amploare, împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza.

Conform autorităţilor sanitare din Fâşia Gaza, acţiunile militare israeliene s-au soldat până acum cu peste 31.500 de morţi în rândul palestinienilor.

Șase palestinieni au fost uciși de forțele israeliene în Cisiordania

Şase palestinieni au fost ucişi luni de forţele israeliene în Cisiordania ocupată, care cunoaşte o creştere a violenţelor de la începutul războiului dintre Israel şi Hamas în Gaza în urmă cu o lună, potrivit Ministerului palestinian al Sănătăţii, citat de France Presse, preluat de agerpres.ro.

Patru palestinieni, cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani, au fost ucişi şi un al cincilea rănit în urma focurilor trase de armata israeliană la Tulkarem, în nord-vestul Cisiordaniei, teritoriu palestinian ocupat de Israel din 1967, a declarat Autoritatea Palestiniană a lui Mahmoud Abbas.

Ministerul, care a raportat iniţial trei morţi, denunţă “asasinate comise de forţele de ocupaţie israeliene”, precizând că rănitul este “un copil de 14 ani”.

Martori din Tulkarem au declarat pentru AFP că “trei bărbaţi înarmaţi se aflau în maşina” interceptată de agenţi israelieni infiltraţi.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...

Modificări de trasee în acest weekend, în timpul desfășurării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”

Cu ocazia organizării evenimentului „Bucharest Street Food Festival – Spring Edition”, în zilele de 27.04.2024 (sâmbătă) și 28.04.2024 (duminică), între orele 09:00 – 22:00, circulația rutieră va fi restricţionată pe Șos....

Poliția se așteaptă la valori mari de trafic spre munte și spre mare

Centrul Infotrafic a transmis că valorile de trafic ar putea să crească în principal pe cele două drumuri naţionale cu staţiuni montane intens circulate...
Ultima oră
Pe aceeași temă