Fostul lider mondial a suferit una dintre cele mai dure înfrângeri ale carierei, pierzând cu 1-6, 2-6 în fața italiencei Jasmine Paolini, în sferturile de finală ale turneului WTA 1000 de la Wuhan.
Sfârșit de sezon neașteptat pentru Iga Swiatek (24 de ani, locul 2 WTA)! Poloneza, una dintre cele mai dominante jucătoare ale ultimilor ani, a fost învinsă categoric de Jasmine Paolini (29 de ani, 5 WTA), în sferturile de finală ale Wuhan Open 2025, scor 1-6, 2-6, după doar 65 de minute de joc.
Rezultatul este cu atât mai surprinzător cu cât Swiatek avea înaintea confruntării un palmares perfect împotriva italiencei: șase victorii din tot atâtea meciuri directe. În meciul de vineri, însă, Paolini a reușit o prestație excepțională, dominând la toate capitolele o adversară complet ieșită din ritm.
Un meci de coșmar pentru Swiatek
Iga Swiatek a avut o zi departe de standardele sale obișnuite. A greșit necaracteristic la retur, a pierdut clar duelurile de pe fundul terenului și a părut depășită fizic în fața unei Paolini agresive, precise și încrezătoare.
Înfrângerea de la Wuhan este una istorică pentru poloneză: cel mai dur eșec pe hard din ultimii șase ani. Potrivit Eurosport, doar de două ori în carieră Swiatek a pierdut un meci cu un număr atât de mic de game-uri câștigate pe această suprafață – ambele în 2019, când abia pătrundea în circuitul profesionist:
- 2-6, 0-6 cu Camila Giorgi la Australian Open;
- 0-6, 2-6 cu Natalia Vikhlyantseva într-un meci de Fed Cup.
De atunci, fosta lideră mondială câștigase cel puțin patru game-uri în fiecare meci jucat pe hard.
Reacții dure în presa poloneză: „Un dezastru absolut!”
Presa din Polonia a reacționat imediat la eșecul neașteptat. Publicația sport.pl a descris meciul ca fiind unul dintre cele mai slabe din întreaga carieră a jucătoarei din Varșovia.
„Un dezastru absolut pentru Swiatek în doar 65 de minute! Nici adversarei sale nu-i venea să creadă.”
„Iga Swiatek a pierdut în fața lui Jasmine Paolini, scor 1-6, 2-6 în sferturile de finală ale turneului de la Wuhan. Nimeni nu se aștepta la un astfel de rezultat și la modul în care s-a desfășurat meciul. Comentatorii au remarcat în repetate rânduri că poloneza a părut surprinsă de prestația italiencei.”
De partea cealaltă, Paolini a trăit o zi memorabilă. Cu un serviciu solid și o mobilitate impresionantă, italianca a dominat schimburile lungi și a reușit să mențină un ritm constant pe toată durata partidei, fără să-i ofere adversarei momente de revenire.
Performanță remarcabilă pentru Jasmine Paolini
Triumful de la Wuhan îi aduce lui Jasmine Paolini o nouă bornă în carieră. Jucătoarea italiană, în vârstă de 29 de ani și 276 de zile, devine a treia cea mai în vârstă sportivă din istorie care ajunge în semifinale la cel puțin patru turnee WTA 1000 într-un singur sezon, fiind depășită doar de Serena Williams (2013–2015) și Li Na (2012).
În plus, Paolini este doar a doua jucătoare din istoria WTA 1000 care a câștigat un meci împotriva Igăi Swiatek pierzând trei sau mai puține game-uri, alături de Coco Gauff, care reușise aceeași performanță la Madrid, în 2025.
Italianca își continuă astfel sezonul de vis, confirmând forma extraordinară care a dus-o în Top 5 mondial. În semifinale, o va înfrunta chiar pe Coco Gauff, într-un duel între două dintre cele mai constante jucătoare ale anului.
Pentru Iga Swiatek, eliminarea de la Wuhan reprezintă un semnal de alarmă înaintea finalului de sezon, mai ales după ce a pierdut șansa de a-și asigura locul 1 mondial înainte de Turneul Campioanelor.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!