Fosta lideră mondială a stabilit un reper greu de depășit într-o finală de Grand Slam.
Cel mai curat meci dintr-o finală majoră
Simona Halep (33 de ani) a decis să își încheie cariera în tenisul profesionist, lăsând în urmă o moștenire impresionantă. Cu două titluri de Grand Slam, 64 de săptămâni pe primul loc în clasamentul WTA și 24 de trofee în circuit, sportiva din Constanța a devenit un simbol al perseverenței și constanței în tenisul feminin.
Într-o carieră marcată de numeroase realizări, Halep deține un record care ar putea rămâne în istorie. În finala de la Wimbledon 2019, câștigată în fața Serenei Williams, românca a stabilit cea mai curată performanță dintr-o finală de Grand Slam, comițând doar trei erori neforțate pe durata întregului meci.
Halep s-a impus categoric cu 6-2, 6-2, reușind să o domine clar pe una dintre cele mai mari jucătoare din istorie. Pe lângă scorul categoric, statistica meciului scoate în evidență un detaliu rar întâlnit în tenisul modern: Simona nu a avut nicio dublă greșeală și doar trei erori neforțate pe durata celor două seturi.
Acesta este un record absolut în istoria tenisului, atât în competițiile feminine, cât și în cele masculine. Având în vedere stilul tot mai agresiv și riscant al jocului actual, este puțin probabil ca această performanță să fie egalată în viitor.
O carieră impresionantă și un impact major în tenis
Pe lângă această performanță istorică, Halep a fost una dintre puținele jucătoare care au reușit să învingă Serena Williams într-o finală de Grand Slam. Din cele 10 finale majore pierdute de legenda americană, meciul cu Halep de la Wimbledon 2019 este cel în care Serena a câștigat cele mai puține game-uri (4).
De-a lungul carierei sale, Halep a avut un bilanț pozitiv sau echilibrat în duelurile cu multe dintre marile jucătoare ale generației sale, printre care:
- 3-2 cu Aryna Sabalenka
- 2-2 cu Iga Swiatek
- 4-0 cu Coco Gauff
- 3-1 cu Petra Kvitova
- 3-1 cu Ashleigh Barty
- 2-2 cu Elena Rybakina
- 3-2 cu Victoria Azarenka
- 6-6 cu Angelique Kerber
- 4-1 cu Naomi Osaka
- 8-4 cu Karolina Pliskova
Deși palmaresul său cu Serena Williams este negativ (2-10), victoria dominantă de la Wimbledon rămâne una dintre cele mai impresionante din cariera sa.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!