27.8 C
București
joi, 9 iulie 2026
AcasăPoliticăSiegfried Mureșan: PNL poate repeta Congresul, iar Ilie Bolojan va câștiga din...

Siegfried Mureșan: PNL poate repeta Congresul, iar Ilie Bolojan va câștiga din nou conducerea partidului

Europarlamentarul Siegfried Mureșan a declarat joi că Partidul Național Liberal va respecta decizia Tribunalului București de suspendare a hotărârilor Congresului extraordinar din iunie, însă susține că, dacă alegerile vor fi reluate, Ilie Bolojan va câștiga din nou conducerea formațiunii.

Siegfried Mureșan a transmis, într-un mesaj publicat pe Facebook, că sprijinul acordat de membrii și simpatizanții PNL noii conduceri nu poate fi schimbat printr-o decizie a instanței. El a afirmat că, sub conducerea lui Ilie Bolojan, partidul a crescut în opțiunile electoratului de la 8% la 22,4%.

„Sub conducerea lui Ilie Bolojan, Partidul Naţional Liberal a crescut de la 8% la 22,4%. Aceasta este realitatea. Iar sprijinul oamenilor pentru noua linie politică a PNL nu poate fi anulat de nicio decizie judecătorească. Nu ne vom întoarce niciodată la măsurile care ne-au dus la 8%”, a scris europarlamentarul.

Mureșan a precizat că PNL va respecta suspendarea provizorie dispusă de instanță, dar va apăra rezultatul votului exprimat de membrii partidului. „Noi vom respecta decizia provizorie de suspendare a hotărârilor Congresului PNL, dar vom apăra decizia membrilor noștri, care au exprimat clar, prin vot, care trebuie să fie viitorul partidului. Noi putem repeta alegerile și tot Ilie Bolojan va câștiga conducerea partidului, fiindcă oamenii au înțeles că el reprezintă viitorul PNL”, a transmis acesta.

Mesajul a fost publicat după ce Tribunalul București a suspendat temporar hotărârile adoptate la Congresul PNL de la finalul lunii iunie, inclusiv modificarea statutului și schimbarea conducerii partidului. Potrivit deciziei, conducerea PNL ar urma să revină, din punct de vedere juridic, la formula anterioară Congresului, în care se regăsesc, între alții, Adrian Veștea și Nicoleta Pauliuc. Hotărârea este executorie, însă poate fi atacată.

PNL a anunțat ulterior că va utiliza toate căile legale pentru a apăra votul exprimat la Congresul Extraordinar din 21 iunie. Într-un comunicat, formațiunea a precizat că, până la soluționarea definitivă a dosarelor aflate pe rolul instanțelor, activitatea partidului se va desfășura în conformitate cu statutul adoptat la Congresul din 12 iulie 2025.

Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerita
Emmylia Razmerița este absolventă de Jurnalism și a obținut diploma de licență de la Facultatea de Litere din cadrul Universității Dunărea de Jos din Galați, specialitatea Jurnalism și Științele Comunicării. Este masterandă în ultimul an la Jurnalism Tematic la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. A lucrat pentru redacțiile Monitorul de Brăila și Evenimentul Zilei și este în prezent voluntar la Știri Bazate și Context.ro.
Cele mai citite

Trump, nouă gafă de exprimare la summitul NATO: a confundat Iranul cu „Republica Islamică a Japoniei”

Șeful Casei Albe a continuat discursul fără să-și corecteze afirmația, explicând că rachetele ar fi vizat un portavion americanPreședintele SUA, Donald Trump, a făcut...

Economia României a început anul în scădere. PIB-ul s-a redus cu 1,2%

Economia României s-a contractat cu 1,2% în primul trimestru din 2026, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor provizorii publicate de Institutul...

PNL deplânge moartea lui Gabriel Mureșan și îl evocă drept un lider dedicat comunității din Apold

Liderii Partidului Național Liberal au transmis un mesaj de condoleanțe după decesul lui Gabriel Mureșan, fost campion cu CFR Cluj și primar al comunei...
Ultima oră
Pe aceeași temă