-2.9 C
București
duminică, 16 februarie 2025
AcasăSocialSenatul a adoptat proiectul de lege privind telemunca pentru părinții cu copii...

Senatul a adoptat proiectul de lege privind telemunca pentru părinții cu copii sub 8 ani. Câte zile vor putea lucra de acasă

Senatul a adoptat, marţi, în plen, o propunere legislativă de modificare a Codului muncii prin care părinţii copiilor de până în 8 ani pot solicita patru zile lunar de telemuncă.

„La cerere, salariaţii care au în întreţinere copii în vârstă de până la opt ani beneficiază de patru zile pe lună de muncă la domiciliu sau un regim de telemuncă în condiţiile Legii 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, cu excepţia situaţiilor în care natura sau felul muncii nu permite desfăşurarea activităţii în astfel de condiţii”, prevede propunerea legislativă iniţiată de preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, proiect la care au subscris mai mulţi senatori şi deputaţi PNL.

Gorghiu a menţionat că proiectul transpune în legislaţia naţională o Directivă a UE din 2019, este menit să susţină natalitatea care este în declin şi să realizeze un echilibru între viaţa profesională şi cea privată a familiilor care au copii până la opt ani.

Potrivit expunerii de motive, soluţii legislative similare se aplică în Suedia, Austria, Germania, Spania, Finlanda, Olanda, Norvegia, Belgia care oferă, la rândul lor, diferite forme de program flexibil incluzând telemunca.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. 

Urmărește România Liberă pe TwitterFacebook și Google News!

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Simboluri și mesaje legionare pe mai multe indicatoare rutiere din București

Abțibildurile cu simboluri și mesaje legionare sunt date jos de pe indicatoarele rutiere din București. Anunțul a fost făcut de către primarul general Nicușor...

MApN cere președintelui României trecerea în rezervă a generalului Cătălin-Ştefăniţă Zisu

Ministerul Apărării Naţionale a anunţat, sâmbătă, că a înaintat Administraţiei Prezidenţiale propunerea de trecere în rezervă a generalului Cătălin-Ştefăniţă Zisu, care a fost şeful...

Deficit record în comerțul cu alimente și animale vii: 5 miliarde de euro în 2024

România a înregistrat în 2024 un deficit comercial de aproape 5 miliarde de euro în sectorul alimentelor și animalelor vii, cu 50% mai mare...
Ultima oră
Pe aceeași temă