25.5 C
București
sâmbătă, 4 iulie 2026
AcasăSportFotbalSemnează cu Dinamo! Al doilea transfer al iernii pentru „câini”

Semnează cu Dinamo! Al doilea transfer al iernii pentru „câini”

Tânărul Liam Eissat, fratele internaționalului Lisav Eissat, a convins în cantonamentul din Antalya și va deveni jucătorul roș-albilor.

Dinamo continuă campania de transferuri din această iarnă. După aducerea lui Valentin Țicu, roș-albii sunt gata să oficializeze a doua mutare: Liam Eissat (18 ani), mijlocaș lateral, fratele internaționalului român Lisav Eissat.

Fotbalistul, aflat în cantonamentul din Antalya al echipei, a reușit să-i impresioneze pe antrenorii lui Dinamo în doar câteva zile, iar conducerea a decis să-i ofere un contract pe termen mediu, potrivit Fanatik.ro.

Liam Eissat, din Israel în Ștefan cel Mare

În toamna trecută, Liam se afla la Maccabi Haifa, alături de fratele său mai mare, Lisav, care a debutat între timp pentru echipa națională a României.

După o perioadă de tatonare, tânărul mijlocaș a fost invitat în Antalya de staff-ul dinamovist și a profitat de oportunitate: prestațiile sale din meciurile și antrenamentele de pregătire l-au convins pe antrenorul principal să-i ofere un loc în lot.

Eissat urmează să semneze în următoarele ore și va deveni oficial jucătorul lui Dinamo, fiind văzut ca o investiție de viitor pentru clubul din „Ștefan cel Mare”.

Lisav Eissat, dorit și el la Dinamo

Roș-albii nu ascund faptul că îl urmăresc și pe Lisav Eissat, fundașul central de la Maccabi Haifa. Internaționalul român ar fi dispus să revină în țară, însă clubul israelian solicită o sumă considerată prea mare de conducerea dinamovistă.

Pentru întărirea zonei defensive, Dinamo îl are în vedere și pe Pascal Mulder, fundaș olandez de la FC Emmen.

Primul transfer al iernii: Valentin Țicu

Primul jucător adus în această iarnă de Dinamo este Valentin Țicu (23 de ani), fundaș stânga venit liber de contract după despărțirea de Petrolul Ploiești.

Fostul căpitan al „lupilor galbeni” și fost internațional de tineret încearcă să-și relanseze cariera după o absență de peste un an și jumătate cauzată de accidentări.

Dinamo speră ca noile achiziții să aducă energie și prospețime într-un retur în care echipa își propune să evite emoțiile retrogradării.

Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite

UE pregătește schimbarea regulilor de licitație. Bruxelles vrea să protejeze industria europeană

Comisarul european pentru industrie, Stéphane Séjourné, a anunțat sâmbătă că va propune în luna septembrie o reformă a procedurilor de licitație din Uniunea Europeană.Măsura...

Putin îl felicită pe Trump de Ziua SUA și cere relansarea relațiilor dintre Moscova și Washington

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, i-a transmis un mesaj de felicitare omologului său american, Donald Trump, cu ocazia celei de-a 250-a aniversări a Zilei Independenței...

UE pregătește schimbarea regulilor de licitație. Bruxelles vrea să protejeze industria europeană

Comisarul european pentru industrie, Stéphane Séjourné, a anunțat sâmbătă că va propune în luna septembrie o reformă a procedurilor de licitație din Uniunea Europeană.Măsura...
Ultima oră
Pe aceeași temă