12.4 C
București
vineri, 3 mai 2024
AcasăȘtirile zileiȘeful SMAP, generalul Daniel Petrescu, s-a văzut miercuri cu locţiitorul şefului Biroului...

Șeful SMAP, generalul Daniel Petrescu, s-a văzut miercuri cu locţiitorul şefului Biroului Gărzii Naţionale a SUA, generalul-locotenent Marc H. Sasseville

Şeful Statului Major al Apărării(SMAP), generalul Daniel Petrescu, s-a întâlnit miercuri cu locţiitorul şefului Biroului Gărzii Naţionale a SUA, generalul-locotenent Marc H. Sasseville, pe agenda de lucru figurând analiza situaţiei regionale de securitate şi măsurile aliate de consolidare a posturii de descurajare şi apărare, activităţile pe linia instruirii bilaterale şi evaluarea proiectelor de infrastructură pentru aceasta.

Întrevederea a avut loc în contextul marcării, în acest an, a trei decenii de cooperare militară în cadrul Programului de Parteneriat Statal dintre Armata României şi Garda Naţională a Statului Alabama, precizează MApN într-un comunicat transmis, conform adevarul.ro.

Cooperarea de lungă durată a Armatei României cu Garda Naţională Alabama constituie unul dintre instrumentele din domeniul militar ale Parteneriatului strategic româno-american.

Daniel Petrescu s-a văzut cu locţiitorul şefului Gărzii Naţionale a SUA, soliditatea cooperării cu militarii americani fiind de interes național

“Soliditatea cooperării cu militarii americani reprezintă un interes naţional la a cărui realizare Armata României contribuie inclusiv prin creşterea colaborării cu Garda Naţională a Statului Alabama”, a declarat generalul Daniel Petrescu, potrivit comunicatului MApN.

Programul de Parteneriat Statal a reprezentat o platformă pentru dezvoltarea progresivă a cooperării dintre militarii români şi americani. Oficialii au identificat modalităţi de amplificare a relaţiilor prin creşterea în consistenţă a structurilor şi capabilităţilor participante la pregătirea comună, mai precizează sursa citată.

Programul de Parteneriat Statal al SUA a început în urmă cu 30 de ani, având ca scop sprijinirea prin cooperare militară a ţărilor situate dincolo de fosta Cortină de Fier. În prezent, funcţionează 100 de parteneriate între naţiuni şi state americane sub coordonarea Biroului Gărzii Naţionale a SUA. Programul urmăreşte creşterea interoperabilităţii şi a capacităţii de reacţie ale forţelor americane şi partenere pentru a putea răspunde unui spectru larg de provocări de securitate, menţionează MApN.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Statele membre NATO sunt profund îngrijorate „ de activitățile rău intenționate ale Rusiei” pe teritoriul Alianței

Statele membre ale NATO s-au declarat joi "profund preocupate de activităţile rău intenţionate" ale Rusiei "întreprinse recent pe teritoriul Alianţei" şi care "constituie o...
Ultima oră
Pe aceeași temă