19.2 C
București
duminică, 14 iunie 2026
AcasăSocialJustițieȘeful Poliției Române spune că în 2023 au fost dispuse măsuri asigurătorii...

Șeful Poliției Române spune că în 2023 au fost dispuse măsuri asigurătorii de aproape 90 de milioane de lei

Şeful Poliţiei Române, Benone-Marian Matei, a anunţat că în acest an au fost făcute peste 9.700 de percheziţii domiciliare şi în urma acestor acţiuni au fost dispuse măsuri preventive faţă de 2.559 de persoane şi măsuri asigurătorii de aproape 90 de milioane de lei, potrivit agerpres.ro.

„Anul acesta, poliţiştii au desfăşurat aproximativ 1.300 de acţiuni de amploare pentru administrarea probatoriului necesar documentării activităţii infracţionale în dosarele instrumentate, fiind efectuate peste 9.700 de percheziţii domiciliare. În urma acestor activităţi au fost dispuse măsuri preventive faţă de 2.559 de persoane şi măsuri asigurătorii în valoare de aproximativ 89 de milioane de lei. Conform valorii sesizărilor penale înregistrate în primele nouă luni ale acestui an, cele 407.000 sesizări penale se situează peste valorile din perioada similară a anilor 2020-2022, dar sub valoarea din 2019. Spre exemplu, numărul infracţiunilor comise în mediul rural a scăzut cu 1.800 de fapte faţă de perioada similară a anului trecut. Un alt aspect este dat de trendul infracţiunilor grave, comise cu violenţă, care au scăzut cu 15%, de la 270 la 230 de fapte sesizate’, a afirmat şeful Poliţiei Române, miercuri, într-o conferinţă de presă.

El a precizat că în primele nouă luni ale anului la structurile de combatere a criminalităţii organizate au fost înregistrate 12.987 de sesizări penale.

Şeful Poliţiei Române a spus că au fost desfăşurate 1.267 de acţiuni operative, dintre acestea 36% fiind de amploare. „Astfel, au fost efectuate 4.300 de percheziţii domiciliare. (…) Aportul poliţiştilor din structurile de combatere a criminalităţii organizate pentru reducerea şi controlul fenomenului, în special a infracţionalităţii de maximă periculozitate, s-a concretizat prin destructurarea a 110 de grupuri organizate”, a adăugat acesta.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații.A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" și, în anul 2024, „Crucea Casei Regale a României” pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Guvernul Tomac prinde contur. Lista miniștrilor, trimisă partidelor

Lista propunerilor pentru Ministere cuprinde nume din domenii, precum administrație, diplomație, economie și mediul academicPremierul desemnat Eugen Tomac a transmis partidelor parlamentare lista persoanelor...

Pleacă liderul FCSB! Marica ridică semne de întrebare despre transferul lui Olaru

Ciprian Marica consideră că o eventuală plecare a lui Darius Olaru la Union Saint-Gilloise ar reprezenta o pierdere importantă pentru FCSB și se declară...

Ucraina încearcă să-și refacă forța de luptă: salarii mai mari pentru militari și recrutări externe

Kievul pregătește o creștere a veniturilor pentru militari și un nou mecanism financiar destinat susținerii apărăriiPreședintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat noi măsuri pentru...
Ultima oră
Pe aceeași temă