12.7 C
București
miercuri, 1 mai 2024
AcasăPoliticăȘeful Cancelariei prim-ministrului, Mircea Abrudean, a reafirmat angajamentul României de susținere a...

Șeful Cancelariei prim-ministrului, Mircea Abrudean, a reafirmat angajamentul României de susținere a Ucrainei

Șeful Cancelariei prim-ministrului, Mircea Abrudean, a reafirmat angajamentul României de a continua susţinerea Ucrainei din punct de vedere economic, umanitar, securitar, politic şi juridic, atât în ce priveşte nevoile pe termen scurt, cât şi în privinţa identificării unor mecanisme de dezvoltare şi reconstrucţie pe termen lung, marţi, la Paris, la conferinţa “Solidari cu Ucraina”, în cadrul căreia a fost adoptat un mecanism de sprijin pentru ţara vecină pe timp de iarnă.

Potrivit unui comunicat al Executivului, în cadrul reuniunii a fost lansat “Mecanismul de la Paris”, menit să eficientizeze coordonarea asistenţei acordate Ucrainei pe timp de iarnă, să răspundă nevoilor identificate de autorităţile de la Kiev în timp real şi să garanteze rezilienţa infrastructurilor în cinci sectoare de bază: accesul la energie, la apă, la sănătate, transport şi produse alimentare.

Reprezentantul Guvernului României a prezentat demersurile de sprijinire a Ucrainei umanitar, economic şi energetic, precum şi în domeniul gestiunii situaţiilor de urgenţă, potrivit agerpres.ro.

Șeful cancelariei prim-ministrului a transmis iar angajamentul României de ajutor a Ucrainei, dar și ca Republica Moldova să fie sprijinită

Şeful Cancelariei prim-ministrului a exprimat disponibilitatea ţării noastre de a intensifica eforturile de asistenţă acordată Ucrainei pe mai multe direcţii principale, cu precădere pentru restabilirea funcţionalităţii infrastructurii energetice a acesteia.

“S-a referit, de asemenea, la găzduirea de către România a facilităţii de adăpost RescEU, la demersurile autorităţilor centrale şi locale de primire a refugiaţilor ucraineni, la mobilizarea capacităţilor de cazare şi sprijin a refugiaţilor pe durata iernii, la importanţa hub-ului umanitar de la Suceava. Ministrul a arătat, totodată, că România rămâne o verigă importantă pe noile coridoare de tranzit a cerealelor, participând astfel la menţinerea economiei Ucrainei în funcţiune, şi a subliniat hotărârea ţării noastre de a extinde capacitatea de tranzit a cerealelor atât la punctele de trecere a frontierei, cât şi în porturi şi terestru”, se arată în comunicat.

În context, a mai adus în discuţie consecinţele extinse ale războiului şi asupra unor ţări ca Republica Moldova, care are, de asemenea, nevoie de sprijinul comunităţii internaţionale.

Conferinţa “Solidari cu Ucraina” a avut loc la Paris, marţi, şi a fost co-organizată de Franţa şi Ucraina, fiind prezidată de preşedinţii Emmanuel Macron şi Volodimir Zelenski, cu participarea primei doamne a Ucrainei, Olena Zelenska, a prim-ministrului Ucrainei, Denys Shmyhal, a preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a numeroşi şefi de stat şi de guvern, miniştri şi alte oficialităţi din 55 de ţări.

Au fost prezenţi, de asemenea, reprezentanţi ai celor mai importante organizaţii internaţionale, instituţii bancare, entităţi europene.

Evenimentul a reunit parteneri, donatori şi instituţii cu obiectivul de a oferi sprijin imediat poporului ucrainean, în perspectiva depăşirii iernii, în condiţiile distrugerii de către Federaţia Rusă a infrastructurilor civile ale Ucrainei.

“Ministrul francez de externe, Catherine Colonna, a anunţat, înainte de încheierea lucrărilor conferinţei, că până la acel moment contribuţiile anunţate în cursul zilei se apropiau de 1 miliard euro”, se mai spune în comunicat.

Urmărește România Liberă pe  Twitter, Facebook și Google News!

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Zelenski se precipită: Ucraina are nevoie de “o accelerare semnificativă” a livrărilor de armament

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat marţi seara că Ucraina are nevoie de "o accelerare semnificativă" a livrărilor de armament de la partenerii săi...

Alegerea eficientă a unei pompe de apă: Ghid complet pentru maximizarea performanței

Alegerea corectă a unei pompe de apă este esențială atât pentru eficiența energetică, cât și pentru îndeplinirea eficientă a cerințelor specifice fiecărui proiect. Fie...
00:01:33

Creștere alarmantă a persecuțiilor în Venezuela în contextul Alegerilor Prezidențiale, avertizează ONG-uri și Experți ONU

Un grup pentru drepturile omului și experți ai ONU au denunțat marți o "creștere alarmantă a disparițiilor forțate" în Venezuela înaintea votului prezidențial din...
Ultima oră
Pe aceeași temă