15.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalȘefii de Stat Major rus și american au vorbit legat de tensiunile...

Șefii de Stat Major rus și american au vorbit legat de tensiunile din Ucraina

Şefii de Stat Major rus şi american au avut marţi o convorbire telefonică, a anunţat Ministerul rus al Apărării, aceasta intervenind pentru a diminua tensiunile între Moscova şi Occident cu privire la concentrarea de efective ruseşti în apropierea frontierelor Ucrainei, relatează AFP, conform agerpres.ro.

Astfel, generalul Valeri Gherasimov a abordat cu omologul său american Mark Milley ‘probleme actuale privind securitatea internaţională’, se menţionează într-un comunicat al armatei ruse, fără alte detalii.

În ultimele zile, SUA, NATO şi Uniunea Europeană au continuat să-şi exprime îngrijorare cu privire la mişcările de trupe ruse în apropierea Ucrainei, scena din 2014 a unui conflict între Kiev şi separatiştii proruşi din estul ţării.

Moscova a negat orice intenţie belicoasă, plasând responsabilitatea asupra Occidentului de la care Kievul spune că vrea să cumpere mai multe arme ‘defensive’.

Gherasimov şi Milley s-au întâlnit în septembrie în Finlanda, unde – potrivit Moscovei – au discutat despre prevenirea incidentelor militare între cei doi rivali geopolitici.

Pe lângă convorbirea dintre șefii de stat major rus și american pentru a scădea tensiunile se preconizează un contact între cei doi președinți

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, afirmase luni că ‘un contact’ viitor între preşedinţii Vladimir Putin şi Joe Biden este luat în considerare, dar că ‘data acestuia şi alţi parametri sunt în curs de discuţie’, potrivit AFP.

‘Cu siguranţă, Ucraina va fi una din temele ridicate într-un fel sau altul’ în cadrul acestui posibil schimb de opinii, a afirmat Lavrov.

Ministerul ucrainean al Apărării a comunicat marţi că Rusia creşte capacitatea de luptă a ‘forţelor de ocupaţie ruse’ în regiunile Doneţk şi Lugansk, controlate de separatişti proruşi, în contextul acuzaţiilor formulate de Washington şi Kiev, conform cărora Moscova s-ar pregăti să lanseze o operaţiune militară împotriva Ucrainei, potrivit EFE.

‘Comandamentul Forţelor armate ruse sporeşte capacitatea de lupta a forţelor de ocupaţie ruse în teritoriile ocupate temporar din regiunile Doneţk şi Lugansk’, se afirmă într-un comunicat al ministerului ucrainean.

Potrivit Direcţiei principale de informaţii a armatei ucrainene, la 22 noiembrie, unităţi militare din Doneţk şi Lugansk au început exerciţii de stat major pe scară largă, cu participarea rezerviştilor, a poliţiei şi a ‘administraţiilor de ocupaţie’.

‘Manevrele sunt supervizate de o comisie a Armatei a 8-a din Districtul militar Sud al Federaţiei Ruse’, a precizat ministerul citat.

Autorităţile ucrainene remarcă în acelaşi timp o ‘intensificare a activităţii presei de propagandă ruseşti cu scopul de discredita’ forţele armate ucrainene.

Tensiunile în regiune s-au amplificat după ce Occidentul şi Ucraina au acuzat Rusia de o intensificare a activităţilor militare ruse în apropierea frontierelor ucrainene.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat din nou marţi că Rusia ar avea planuri agresive împotriva altor ţări, avertizând totodată că ajutorul militar din partea SUA şi a altor ţări NATO pentru Ucraina duce la creşterea tensiunilor.

La rândul sau, Serviciul de Informaţii Externe al Rusiei (SVR) a calificat drept ‘absolut false ‘ declaraţiile Occidentului despre o concentrare a forţelor ruse la graniţa cu Ucraina în pregătirea unui posibil atac asupra ţării vecine.

Potrivit SVR, în timp ce Kievul vorbeşte despre ameninţarea rusă, trupele sale avansează spre teritoriile din estul ţării, controlate de miliţiile separatiste proruse.

Şeful Direcţiei de informaţii militare a Ucrainei, Kirilo Budanov, a declarat sâmbătă pentru Military Times că Rusia a comasat peste 92.000 de soldaţi la graniţă şi ar pregăti o ofensivă pentru ‘sfârşitul lunii ianuarie sau începutul lunii februarie’.

Șefii de stat major rus și american au încercat să reducă tensiunile apărute la frontiera Ucrainei, dar situația este departe de a se calma.

Cătălin Șerban
Cătălin Șerban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...

Astăzi începe vacanța de Paște. Când se întorc la școală elevii

Elevii vor intra de vineri în vacanţă, după finalizarea cursurilor, şi se vor întoarce în şcoli miercuri, 8 mai, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Manchester City a făcut scor în restanța cu Brighton. „Cetățenii” s-au apropiat la un punct de primul loc

Manchester City a învins-o cu 4-0 pe Brighton, în deplasare, într-o partidă restantă contând pentru etapa a 29-a din Premier League. Internaţionalul englez Phil Foden...
Ultima oră
Pe aceeași temă