Rusoaica naturalizată a trecut rapid peste emoții și s-a calificat în optimile turneului de la Charleston.
Daria Kasatkina (locul 12 WTA) a început cu dreptul noul capitol al carierei sale, după ce a ales să reprezinte Australia în circuitul profesionist. Sportiva în vârstă de 26 de ani a obținut marți seară prima victorie oficială în această nouă postură, învingând-o categoric pe americanca Lauren Davis (211 WTA), scor 6-1, 6-1, în turul secund al turneului WTA 500 de la Charleston.
Kasatkina, debut pozitiv sub noul steag
Partida a durat doar 63 de minute, iar Kasatkina a dominat de la un capăt la altul, reușind o prestație solidă în fața publicului american. Emoțiile debutului sub un nou drapel nu au lipsit, însă sportiva a mărturisit că a fost copleșită de un sentiment de bucurie, mai ales în momentele în care a fost anunțată oficial ca reprezentantă a Australiei.
„S-a întâmplat de două ori, la intrarea pe teren și la încălzire. Nu mi-am putut stăpâni zâmbetul. Chiar dacă eram puțin stresată și emoționată înainte de meci, pur și simplu nu mi-am putut ascunde zâmbetul. Am primit atât de multe mesaje, atât de mult sprijin. Au fost câțiva ani grei și acum sunt cu adevărat fericită să mă aflu aici și să mă simt așa”, a declarat Kasatkina, vizibil emoționată.
Decizia de a juca sub steagul Australiei a fost luată recent, în contextul presiunilor și complicațiilor apărute în cariera sportivei din cauza războiului din Ucraina și poziției sale critice față de guvernul de la Moscova. De altfel, Kasatkina a fost una dintre cele mai vocale jucătoare ruse care și-au exprimat deschis sprijinul pentru pace și drepturile omului, inclusiv asumarea publică a orientării sale sexuale, într-un context social dificil în Rusia.
În optimile turneului de la Charleston, Daria Kasatkina o va înfrunta pe americanca Sofia Kenin (locul 44 WTA), campioana de la Australian Open 2020, care a trecut la rândul său de Belinda Bencic (6-0, 6-3).
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!