Trei oficiali din Primăria Sectorului 5 au fost reținuți vineri seara de procurorii DNA, pentru 24 de ore, într-un dosar de corupție în domeniul imobiliar, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.
Este vorba despre Iulian Cârlogea, administratorul public al Primăriei Sector 5, Robert Mihai Başca, arhitectul-șef, și Florin Chioran, director adjunct al Poliției Locale.
Direcția Națională Anticorupție a confirmat ulterior acțiunea printr-un comunicat de presă. Cei trei vor fi prezentați sâmbătă Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă.
În același dosar, Cătălin Olaru, șeful Serviciului Disciplina în Construcții din cadrul Poliției Locale Sector 5, a fost plasat sub control judiciar. Totodată, un administrator al mai multor societăți comerciale a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
DNA arată că, în perioada decembrie 2025 – februarie 2026, administratorul societăților comerciale ar fi pretins și primit 40.000 de euro de la doi oameni de afaceri, în două tranșe egale.
Sumele ar fi fost oferite pentru a interveni asupra funcționarilor din Inspectoratul de Stat în Construcții și asupra lui Mihai Başca, pentru urgentarea emiterii documentelor necesare finalizării construcției unui imobil. Prima tranșă, de 20.000 de euro, ar fi fost primită la sfârșitul lunii decembrie 2025.
Cum ar fi fost distribuite mitele
„Din suma primită, Mihai Başca ar fi primit 15.000 de euro, din cele 30.000 euro promise, pentru sprijinul acordat în vederea efectuării și admiterii recepției la terminarea lucrărilor, diferența de 15.000 de euro urmând să fie remisă ulterior, după emiterea certificatului de atestare a edificării construcției”, precizează anchetatorii.
În acest context, Başca ar fi urmat să intervină pe lângă funcționari din cadrul Primăriei Sectorului 5 și ai Poliției Locale pentru a grăbi îndeplinirea actelor de serviciu.
Tranzacții și documente falsificate
Joi, administratorul societăților a primit cea de-a doua tranșă de 20.000 de euro, bani care au fost găsiți de procurori în timpul percheziției.
DNA mai menționează că Iulian Cârlogea, cunoscând promisiunea de bani către Başca, ar fi insistat verbal și telefonic pe lângă Florin Chioran pentru grăbirea recepției lucrărilor.
Florin Chioran ar fi semnat documentele privind recepția și valoarea finală a lucrărilor, repartizând sarcinile către polițiștii locali, iar după constatările din 13 ianuarie 2026, lucrarea a fost redistribuită către Cătălin Olaru, care ar fi semnat procesul-verbal fără verificarea construcției și fără a nota neregulile constatate.
De asemenea, cercetările au arătat că între decembrie 2024 și decembrie 2025, Chioran ar fi primit 70.000 lei și 3.100 euro pentru semnarea rapidă a unei adrese către Direcția de Impozite și Taxe Locale, prin care se fiscalizau două imobile pentru care fusese admisă recepția.
Urmărește România Liberă pe Google News, Linkedin, Twitter, Facebook și Youtube.