Federația Română de Fotbal a anunțat încetarea colaborării cu fostul internațional, în urma anchetei interne declanșate după apariția unor conversații cu tentă sexuală.
Ion Geolgău (64 de ani), fost șef al departamentului de scouting din cadrul Federației Române de Fotbal, a fost concediat în urma scandalului izbucnit la finalul lunii septembrie, după ce a fost acuzat că i-ar fi făcut avansuri mamei unui junior convocat la lotul național.
Cazul a devenit public după ce Gazeta de Cluj a publicat o serie de capturi dintr-o conversație privată, în care Geolgău ar fi trimis mesaje cu conotații sexuale. Printre acestea, fostul fotbalist i-ar fi spus femeii că „știe să dezbrace din priviri” o femeie și i-ar fi cerut „o scenă de la duș, cu mult săpun”.
FRF confirmă: „Contractul a fost încheiat cu acordul părților”
Federația Română de Fotbal a transmis un comunicat oficial în care confirmă încheierea colaborării cu Ion Geolgău:
„În conformitate cu Regulamentul de Ordine Interioară și Codul de Etică, aplicabile tuturor angajaților, ancheta internă a fost declanșată la momentul respectiv. Totodată, menționăm că între timp contractul dintre FRF și domnul Ion Geolgău a fost încheiat cu acordul părților. Ancheta internă este încă în desfășurare, iar concluziile vor fi anunțate în curând”, a transmis Federația pentru golazo.ro.
Astfel, inevitabilul s-a produs după două luni de incertitudine, în care Geolgău a fost cercetat intern. Potrivit surselor din cadrul FRF, decizia a fost luată pentru a proteja imaginea instituției, în contextul în care scandalul a provocat reacții puternice în mediul sportiv.
Geolgău recunoaște conversația, dar neagă orice avantaj oferit în schimbul favorurilor
Fostul mare fotbalist al „Craiovei Maxima” și al echipei naționale a confirmat că dialogul publicat este autentic, însă a insistat că discuția este veche și că nu a influențat în niciun fel procesul de selecție al copiilor.
„Recunosc că e o conversație reală, dar este o discuție veche, de peste un an. Sunt om și supus greșelii. Regret sincer acest lucru, dar nu s-a întâmplat nimic între mine și doamna respectivă. Nu am pretins favoruri pentru a selecta vreun copil și, în plus, din vara lui 2023 nu mă mai ocup de selecțiile naționale. Mă voi supune anchetei FRF pentru ca toate aspectele să fie lămurite”, a spus Geolgău pentru ProSport.
Final de drum pentru fostul internațional
Ion Geolgău, un nume important al fotbalului românesc în anii ’80, fusese angajat al Federației de mai bine de un deceniu. El coordona activitatea scouterilor FRF și superviza identificarea tinerelor talente pentru loturile naționale.
După acest scandal, funcția sa va fi preluată temporar de unul dintre adjuncți, până la finalizarea anchetei și la numirea unui nou responsabil al departamentului.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!