Amir Ghalenoei, selecționerul Iranului, a provocat una dintre cele mai controversate conferințe de presă de la Campionatul Mondial 2026, după ce a acuzat autoritățile americane că îngreunează participarea echipei sale la turneul final.
Iranul a debutat la Mondial cu o remiză spectaculoasă, 2-2, împotriva Noii Zeelande, într-un meci disputat la Los Angeles. Însă discuțiile de după partidă s-au concentrat mai puțin pe aspectele sportive și mai mult pe problemele logistice și politice care însoțesc prezența reprezentativei asiatice la competiție.
Înaintea conferinței de presă, reprezentanții FIFA le-au transmis jurnaliștilor că selecționerul iranian va răspunde exclusiv la întrebări legate de meci, la solicitarea Federației Iraniene de Fotbal.
Ghalenoei a ales însă o direcție complet diferită.
Antrenorul a vorbit pe larg despre dificultățile întâmpinate de delegația iraniană și a susținut că echipa sa este tratată diferit față de celelalte participante la turneul final.
„Suntem cea mai oprimată echipă de la Cupa Mondială”
Selecționerul Iranului a afirmat că jucătorii săi sunt obligați să părăsească imediat Statele Unite după meciuri și să revină la baza stabilită în Tijuana, Mexic, ceea ce afectează procesul de recuperare și pregătire.
„Suntem cea mai oprimată echipă de la Cupa Mondială. Nu știm de ce ne obligă să ne întoarcem. Este foarte ciudat, pentru că alții iau deciziile în numele nostru. Trebuia să ajungem la Los Angeles cu două nopți mai devreme, dar nu ne-au permis.”
Ghalenoei a susținut că delegația sa s-a confruntat și cu probleme administrative importante, după ce mai mulți oficiali și membri ai staff-ului nu au primit acces în Statele Unite.
„Președintele Federației noastre este absent. Presa noastră nu este reprezentată. Nu am avut o parte din staff-ul tehnic care să ne ajute, iar alți oameni din staff-ul nostru tehnic au trebuit să preia sarcini administrative. De aceea suntem echipa cea mai oprimată de la Cupa Mondială.”
Tehnicianul a insistat asupra faptului că numeroasele deplasări și timpul petrecut în avioane au afectat pregătirea echipei.
„Am avut niște momente dificile ca echipă. Mult timp petrecut în avion, cu escale. Nu am avut timp să ne recuperăm. Ni s-a spus că trebuie să plecăm imediat și, pentru noi, este esențial să avem timp de recuperare, dar ne-au spus să ne urcăm în avion și să ne întoarcem la Tijuana. Acesta este un obstacol.”
În contrast cu criticile adresate modului în care este gestionată prezența Iranului în SUA, selecționerul a avut numai cuvinte de laudă la adresa Mexicului și a locuitorilor din Tijuana.
„Guvernul mexican, poporul mexican și locuitorii din Tijuana ne-au făcut să ne simțim ca acasă. Nu ne-a fost dor de casă pentru că ne-au făcut să ne simțim cu adevărat ca acasă. Ne-au dat energie.”
Iranul va reveni în Statele Unite pentru următoarele două partide din grupă. Pe 21 iunie, reprezentativa asiatică va întâlni Belgia la Los Angeles, iar pe 27 iunie va juca împotriva Egiptului la Seattle.
După prima etapă, toate echipele din grupa G au câte un punct, ceea ce menține deschisă lupta pentru calificarea în fazele eliminatorii ale Campionatului Mondial.
Urmărește România Liberă pe X, Facebook și Google News!