13.5 C
București
sâmbătă, 25 septembrie 2021

Vaccinarea cu serul Johnson & Johnson poate începe în România la jumătatea lunii aprilie

Vaccinul Johnson & Johnson se administrează într-o singură doză, ceea ce, potrivit Ministerului Sănătăţii, constituie un avantaj atât logistic, cât şi din punctul de vedere al acoperirii vaccinale a unui număr cât mai mare de persoane într-un timp scurt.
Datele preliminare din studiul clinic privind vaccinul Johnson & Johnson arată că acesta are o eficacitate de 67% în prevenirea bolii simptomatice, reducând semnificativ cazurile de COVID-19 în rândul persoanelor imunizate.
Astfel, din 19.630 de persoane vaccinate, 116 au dezvoltat simptome de COVID-19, în timp ce din 19.691 de persoane nevaccinate, 348 au dezvoltat simptome de COVID-19. De asemenea, la 28 de zile post vaccinare, rata de spitalizare în rândul persoanelor vaccinate a fost 0%. Studiul clinic al Johnson & Johnson s-a desfăşurat în mai multe ţări, inclusiv Africa de Sud şi Brazilia, unde tulpinile emergente circulau deja la momentul respectiv. Vaccinul este dezvoltat de Janssen, divizia farmaceutică a companiei Johnson & Johnson.
Vicepreşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea anti-COVID (CNCAV), Andrei Baciu, a declarat marţi, 23 martie, că primele doze de ser produs de Johnson&Johnson vor sosi în România cel mai probabil în luna aprilie, urmând să fie livrate în jur de 100.000.

România se îndreaptă către borna primelor 2 milioane de persoane vaccinate

Serul Johnson & Johnson urmează să devină cel de-al patrulea vaccin administrat, după Pfizer BioNTech, Moderna și AstraZeneca, în cadrul Campaniei Naționale din România.
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 informează că, în ultimele 24 de ore, au fost administrate 55.131 doze de ser, dintre care 43.451 – Pfizer BioNTech, 4.109 – Moderna şi 7.571 – AstraZeneca, potrivit datelor puse la dispoziţie de INSP, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor. CNCAV precizează că 26.386 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar doza a doua au primit-o 28.745 de persoane.
Până în prezent, de la debutul campaniei de vaccinare anti-COVID, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 2.799.895 de doze unui număr de 1.888.032 de persoane, dintre care 976.169 au primit o doză, iar 911.863 şi doza a doua.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 196 de reacţii adverse, 15 de tip local şi 181 de tip general.
De la începutul imunizării, s-au înregistrat 9.793 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca. Conform sursei citate, 108 reacţii adverse sunt în curs de investigare.
Premierul Florin Cîţu a făcut un nou apel la respectarea noilor măsuri de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19: „2 milioane de oameni vaccinaţi anti-COVID, adică 10% din populaţie, până la sfârşitul lunii martie, în România. Sunt veştile bune care trebuie să ne facă să respectăm în continuare măsurile de protecţie. Dacă mergem cât mai mulţi să ne vaccinăm, în toamnă putem renunţa la purtatul măştii. Depinde doar de noi să revenim la normalitate!”, a scris Cîţu, sâmbătă, pe Facebook.

Ultima oră
Pe aceeași temă