21.5 C
București
miercuri, 24 iunie 2026
AcasăSportFotbalSabalenka vrea revanșa cu orice preț! „Sunt fresh, sunt gata de luptă”

Sabalenka vrea revanșa cu orice preț! „Sunt fresh, sunt gata de luptă”

Liderul mondial o va înfrunta pe Qinwen Zheng în sferturile Roland Garros, într-un meci cu iz de revanșă

Aryna Sabalenka și-a confirmat statutul de favorită principală la Roland Garros, după ce a învins-o pe Amanda Anisimova în două seturi, scor 7-5, 6-3, și a ajuns pentru a zecea oară consecutiv în sferturile unui turneu de Grand Slam. Bielorusa, lider mondial, a părut mai motivată ca niciodată la conferința de presă de după meci, unde a lansat un mesaj ferm pentru adversara sa din faza următoare: Qinwen Zheng.

„Vreau să îmi iau revanșa, vreau să o înving pentru ce s-a întâmplat la Roma”, a declarat răspicat Sabalenka, referindu-se la înfrângerea suferită în fața chinezoaicei în sferturile de finală ale turneului de la Foro Italico, cu scorul 4-6, 3-6.

Finalista de la Australian Open 2024, unde a învins-o clar pe Zheng, va reface duelul în aceeași fază a competiției de la Paris. Până acum, Sabalenka conduce cu 6-1 la întâlnirile directe, dar înfrângerea de la Roma a venit pe un fond de oboseală, după cum a recunoscut chiar ea.

Sabalenka: „La Roma eram epuizată. Acum sunt pregătită pentru tot”

Întrebată despre diferența de la acel meci față de precedentele dispute, Aryna Sabalenka a explicat că situația fizică a jucat un rol esențial:

„Trebuie să spun că am fost foarte obosită la Roma. Sincer, pe tot parcursul turneului m-am gândit că nu trebuia să joc. Aveam nevoie de puțină odihnă înainte de Roland Garros”, a precizat bielorusa.

Ea a mai adăugat că și suprafața mai lentă de la Foro Italico a avantajat-o pe Zheng: „Probabil că acolo terenul e și ceva mai lent, astfel că Zheng a avut ocazia să își pregătească mai bine loviturile. Acum, sunt fresh, sunt gata de luptă, abia aștept să o întâlnesc în sferturi”.

În vârstă de 26 de ani, Aryna Sabalenka a devenit prima jucătoare de la Serena Williams încoace care reușește 10 calificări consecutive în sferturile unui Grand Slam. Și mai impresionant este că în doar două dintre aceste cazuri s-a oprit în această fază, în restul turneelor avansând până în semifinale sau chiar în finală.

Pentru Sabalenka, confruntarea cu Qinwen Zheng este mai mult decât o simplă calificare. Este o luptă personală, un nou capitol într-o rivalitate care capătă contur, dar și o oportunitate de a-și reafirma dominația într-un sezon în care a fost aproape impecabilă.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Dragos Soneriu
Dragos Soneriu
Dragoș are o vastă experiență în domeniul jurnalismului sportiv și al comentariilor sportive, activând pe principalele canale de televiziune din România. În prezent, este comentator sportiv la Antena 1 pentru competiții importante de fotbal, tenis, înot și polo. Anterior, între februarie 2021 și septembrie 2022, a fost redactor pentru Sport.ro, contribuind la scrierea știrilor și administrarea paginilor de social media ale site-ului.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă