12.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăInternaționalCriza din UcrainaRusia - Ucraina, ziua 647: Putin și Zelenski, strategii de întărire a...

Rusia – Ucraina, ziua 647: Putin și Zelenski, strategii de întărire a armatelor

Preşedintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a semnat un decret prin care ordonă creşterea cu 15% a numărului militarilor din cadrul armatei, dispoziţie pe care o motivează prin “sporirea ameninţărilor” legate de conflictul din Ucraina.

Armata rusă va număra astfel 2,2 milioane de membri, dintre care 1.32 de milioane de militari, conform decretului emis acum. Precedentul decret, datând din august 2022, stabilea efectivele armatei ruse la 2 milioane de persoane, dintre care 1,15 milioane sunt militari. Excluzând personalul civil, această creştere presupune o suplimentare a numărului militarilor cu 169.372.

“Creşterea efectivelor forţelor armate este impusă de o sporire a ameninţărilor împotriva ţării noastre şi care sunt legate de desfăşurarea operaţiunii militare speciale (în Ucraina) şi continuarea extinderii NATO”, explică Ministerul rus al Apărării în anunţul cu privire la decretul semnat de Putin, folosind terminologia Moscovei în referirea la invazia lansată asupra Ucrainei în februarie 2022.

“O consolidare a forţelor armate combinate ale Alianţei în apropierea frontierelor Rusiei şi desfăşurarea de mijloace suplimentare de apărare aeriană şi de arme de atac este în curs”, se mai arată în acelaşi anunţ.

Totuşi, Ministerul rus al Apărării asigură că această creştere a efectivelor se va face etapizat, pe bază de angajamente voluntare, şi nicio nouă “mobilizare nu este avută în vedere”, scrie Agerpres

Zelenski, strategie nouă

.La rândul său, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a cerut schimbări în sistemul de mobilizare, în cadrul unei strategii de îmbunătăţire a situaţiei armatei după 21 de luni de război cu Rusia.

În mesajul său video zilnic, Zelenski a menţionat că la o reuniune a comandamentului armatei au fost discutate scenarii care să conducă la “rezultate concrete” pentru anul 2024 în condiţii de război. “În mod special, aceasta priveşte chestiunea mobilizării. Toată lumea în Ucraina înţelege că este nevoie de schimbări în acest domeniu”, a indicat preşedintele. “Nu este vorba doar de numere, de cine poate fi mobilizat. Este vorba despre un interval de timp pentru fiecare persoană care este acum în armată, pentru a putea fi demobilizată, şi pentru cei care se vor alătura armatei. Şi este vorba despre condiţii”, a explicat Zelenski. “Au fost mai multe propuneri astăzi şi aştept soluţii cuprinzătoare”, a adăugat Zelenski.

Citește și:

A 646-A ZI DE RĂZBOI

Urmărește România Liberă pe  XFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Premieră mondială! Taxa pe care trebuie să o plătești dacă vrei să vizitezi Veneția

Veneția, una dintre cele mai frumoase și vizitate destinații din lume, se confruntă de mult timp cu provocări legate de turismul de masă, iar...

Peste 200 de locuri de muncă pentru români oferite de angajatorii europeni

Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM) a transmis o veste îmbucurătoare pentru cei în căutare de oportunități de angajare, informând că...

Fostul președinte Ion Iliescu, audiat acasă de procurori, în dosarul Mineriadei

O echipă de anchetatori de la Parchetul General a mers, vineri dimineaţa, la locuinţa lui Ion Iliescu, pentru a-l anunţa pe fostul preşedinte că...
Ultima oră
Pe aceeași temă